Societatea Electrocentrale dorește să repornească sistemul de termoficare din Galați. Primăria nu ar vrea dar se mai gândește!

Distribuie articolul

Societatea Electrocentrale poate reporni sistemul centralizat de termoficare din orașul Galaţi. Anunțul a fost făcut de șefii CET la puțin timp după ce adunarea creditorilor a aprobat strategia de funcţionare a societăţii. Aprobarea va permite CET să repornească termoficarea pe parcursul iernii dacă Primăria Galați va solicita acest lucru. Reprezentanții societății atrag atenția că pentru reluarea relaţiile comerciale cu distribuitorul local se va solicita plata în avans a combustibilului.

„În cadrul şedinţei de astăzi a Adunării Creditorilor Electrocentrale Galaţi SA – unde Romgaz este creditor majoritar deţinând peste 80 % din creanţe – s-a aprobat strategia de funcţionare a societăţii noastre pentru sezonul rece 2017-2018. Acest lucru înseamnă că am obţinut aprobarea creditorilor pentru repornirea sistemului centralizat de termoficare, în condiţiile în care avem o comandă fermă din partea distribuitorului local, Calorgal, care ne-a solicitat o cantitate de agent termic la 85 % faţă de consumul înregistrat în sezonul rece trecut. Precizez că se menţine, şi de această dată, una dintre cele mai importante condiţii pentru a relua relaţiile comerciale cu distribuitorul local – plata în avans a combustibilului. În perioada imediat următoare, vom transmite distribuitorului un draft de contract şi sperăm ca până la sfârşitul lunii să îl avem parafat”, a declarat Sinan Mustafa, directorul Electrocentrale Galați.

În paralel, Primăria Galați continuă să facă plăți pentru ajutorul promis gălățenilor care se debranșează și își achiziționează surse alternative de încălzire și producere a apei calde. Potrivit datelor oficiale, până în prezent, la centrele Primăriei au fost depuse aproape 5.000 de dosare și s-au făcut plăți către 1.062 de beneficiari. Totuși municipalitatea este pregătită pentru varianta în care nu toți gălățenii aflați în sistemul centralizat vor reuși să-și cumpere centrale termice și boilere până la iarnă.

„Îi încurajez pe toți cei care îndeplinesc criteriile de eligibilitate să aibă încredere în acest proiect, să își depună dosarele și astfel să devină independenți. Totodată aș vrea să îi asigur pe toți cei care vor rămâne în continuare captivi în sistemul centralizat de termoficare că facem toate demersurile necesare pentru ca în această iarnă să aibă apă caldă și căldură”, a anunțat primarul Ionuț Pucheanu pe un site de socializare.

Sistemul centralizat de termoficare a fost închis în luna mai. Asta în urma votului consilierilor locali care au considerat că factura lunară de 3,5 milioane de lei plătită de la bugetul local este prea mare.

Distribuie articolul

You May Also Like