Serviciul ”Pașapoarte”, pe picior de mutare

Distribuie articolul

Serviciul Public Comunitar de Evidență și Eliberare a Pașapoartelor Simple (SPCEEPS) Galați și-a fixat și anul acesta ca obiectiv mutarea într-un alt sediu, mai mare și adaptat cerințelor și exigențelor actuale.

”Ne dorim acest lucru. Este necesară mutarea într-un alt spațiu, pentru a putea oferi populației servicii de mai bună calitate. Am identificat un sediu unde ne-am putea desfășura activitatea în condiții mult mai bune, am întocmit o documentație și am solicitat la București fondurile necesare pentru igienizarea și modernizarea spațiului în care am vrea să ne mutăm. Sperăm ca anul acesta să fim luați în calcul la împărțirea bugetului și să putem face cele necesare pentru a avea un sediu mai spațios, modernizat și adaptat nevoilor, dar și exigențelor actuale ale celor care ne solicită serviciile”, ne-a declarat șeful SPCEEPS Galați, comisarul șef Aurelia Păduraru.

Spațiul identificat pentru mutarea Serviciului ”Pașapoarte” este Blocul ”Cristal” din spatele Prefecturii, în tronsonul eliberat de Oficiul de Cadastru. Pentru igienizarea și adaptarea spațiului la exigențele minimale pentru desfășurarea activității de evidență și eliberare a pașapoartelor ar fi nevoie de circa 300.000 lei.

Distribuie articolul

You May Also Like