Senatul universitar al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a hotărât, într-o şedinţă extraordinară săptămâna trecută, calendarul alegerilor pentru funcţia de rector pentru anul 2024. Reamintim că, alegerile sunt derulate repetat, dat fiind faptul că Ministerul Educației nu l-a confirmat în funcție pe Puiu Lucian Georgescu, rectorul ales la alegerile din decembrie 2023.
Procesul electoral va reîncepe în aprilie, cu perioada de depunere a candidaturilor stabilită între 3 și 5 aprilie. Senatul Universităţii va aviza candidaturile pe 8 și 9 aprilie, urmând ca primul tur de scrutin să aibă loc pe 22 aprilie. Rezultatele provizorii vor fi afişate pe 23 aprilie, cu o zi dedicată depunerii și soluționării contestaţiilor.
Dacă va fi necesar, un al doilea tur de scrutin este programat pentru 25 aprilie, cu proceduri similare pentru afişarea rezultatelor și depunerea contestaţiilor. Senatul universităţii se va reuni pe 30 aprilie pentru a valida rezultatul final, în cazul în care alegerea rectorului se decide în al doilea tur.
După ce se alege rectorul, și dacă Ministerul Educației îl aprobă, universitatea va alege și prorectorii. Ulterior, procesul electoral se va extinde la nivelul facultăţilor pentru alegerea decanilor, cu depunerea candidaturilor între 30 și 31 mai, urmată de o serie de etape care includ avizarea candidaturilor, derularea concursului și numirea noilor decani până la jumătatea lunii iunie.