Se înmulțesc autobuzele pe traseele din Galați. Abonamentele rămân suspendate

Distribuie articolul

Ordonanța Militară nr.10 a înmulțit numărul autobuzelor Transurb de pe traseele din orașul Galați. Deoarece ordonanța le oferă pensionarilor mai multe ore de mișcare, reprezentanții Primăriei și ai Transurb au decis să dubleze numărul de autobuze. Călătorii nu pot folosi abonamentele care rămân suspendate, potrivit unei decizii a Comitetului pentru Situații de Urgență.

83 de autobuze sunt pe traseele din orșul Galați, aproape dublu decât săptămâna trecută. De asemenea, zilnic, în intervalul orar 7.00-11.00 sunt 91 de autobuze pe străzile din oraș.  Măsura a intrat în vigoare luni dimineață și acoperă intervalul orar în care vârstnicii au voie să iasă din casă. Orele de plecare de la capetele de traseu precum și timpii intermediari din stații se pot consulta atât la punctele de vânzare ale legitimațiilor de călătorie, cât și pe site-ul operatorului de transport S.C. Transurb S.A. Măsura vine ca urmare a Ordonanței militare nr. 10 prin care s-a reglementat circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, precizează reprezentanții Primăriei.

În plus, s-a revenit asupra măsurii privind valabilitatea abonamentelor pentru categoriile de pasageri care beneficiază de gratuități și reduceri la transportul în comun. Concret, abonamentele nu sunt valabile pe perioada stării de urgență. Decizia a fost luată de membrii Comitetului pentru Situații de Urgență.

Distribuie articolul

You May Also Like