Să râdem cu Primăria Galați. Municipalitatea se laudă că a reușit să devieze rețeaua electrică de pe terenul unde va fi parcarea cu etaj

Distribuie articolul

Ce tristă ar fi viața fără edili și fără poantele lor savuroase. Luni, de exemplu, ei au anunțat că au început lucrările la „prima parcare multietajată din oraș, în cartierul Mazepa I, în zona blocului R5”. Am râs de ne-am prăpădit când am citit informația. În mintea edililor, startul lucrărilor nu înseamnă construcția de beton ci devierea unor rețele electrice din zonă. Iar rețelele(electrice, de canalizare, de gaze) încă mai există prin zonă tocmai pentru că deștepții din Primărie au uitat de ele atunci când au conceput proiectul parcării de la Ancora.

„Primăria municipiului Galați anunță că au început lucrările de deviere a rețelei electrice aflate în locul unde urmează să fie construită prima parcare multietajată din oraș, în cartierul Mazepa I, în zona blocului R5. Ordinul de începere a lucrărilor de execuție pentru devierea rețelelor de utilități a fost emis în data de 12 iulie și, conform contractului încheiat cu SC Lemacons SRL, în valoare 643.340,13 lei cu TVA, termenul este de șase luni”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Galați.

Primăria anunță triumfător că „până în prezent, a fost deviată conducta de gaze, iar în perioada imediat următoare vor începe și lucrările pentru devierea celor două colectoare de canalizare din zonă.” Dacă mută și mușuroiul de furnici, putem zice că municipalitatea a făcut o treabă bună.

Oricum, construcția propriu zisă mai are de așteptat până mută muncitorii firele și țevile uitate. Din această cauză lucrarea este în mare întârziere. Ca să coafeze incompetența unor funcționari, Primăria spune că proiectul are mai multe componente.

„Așa cum v-am mai informat, proiectul are două componente. Prima dintre acestea vizează devierea rețelelor de utilități, iar cea de-a doua componentă prevede construirea propriu-zisă a parcării”, precizează reprezentanții municipalității.

O ardem și noi în componente ca să spunem că prima componentă este incompetența și a doua componentă este dezinformarea. Primăria anunță că la Ancora va fi „prima parcare multietajată din oraș”. Poate prima parcare din spatele blocului de la Ancora pentru că edilii „uită” de parcarea de lângă Spitalul Județean la care se lucrează deja și care va fi gata anul viitor, pe banii Consiliului Județean Galați.

Reevenind la construcția de la Ancora, aceasta va avea trei etaje, 214 locuri de parcare, 50 de spații de depozitare, racorduri pentru 21 de stații încărcare autovehicule electrice și toate facilitățile conform standardelor în vigoare. În plus, parcarea supraetajată din Mazepa va avea iluminat prin LED, senzori de proximitate, panouri solare și sisteme de control acces cu cartele cu autotaxare, de monitorizare video și de semaforizare cu afișarea numărului de locuri de parcare. Totul va costa 7.944.000 lei fără T.V.A, banii provenind dintr-un împrumut bancar făcut de municipalitate. Construcția va fi gata în 20 de luni de la deschiderea șantierului.

 

Sursa foto: Primăria Galați

Distribuie articolul

You May Also Like