Romportmet, finanțare importantă la finalul lui 2023

Distribuie articolul

 

 

Finanțare de peste 10 milioane de lei în proiectul cofinanțat din Fondul de Coeziune „Modernizarea utilajelor de descărcare/încărcare în cadrul Romportmet – Galați”

 

ROMPORTMET, în calitate de Beneficiar, și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de management pentru Programul Transport 2021-2027, au semnat la finalul anului trecut, mai precis pe 28 decembrie, Contractul de Finanțare pentru proiectul: Modernizarea utilajelor de

descărcare/încărcare în cadrul Romportmet – Galați.

Cu o valoare de peste 10 milioane de lei și cu un termen de implementare de 12 luni, proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Transport 2021-2027, în cadrul apelului „Realizarea de investiții în suprastructura portuară în vederea reducerii blocadei din zona Mării Negre ca urmare a conflictului armat din Ucraina”.

Scopul proiectului este creșterea capacității de operare a produselor în Portul mineralier Galați prin

achiziționarea unor echipamente noi de încărcare, descărcare și manipulare a mărfurilor la cele mai

înalte standarde de mediu. Valoarea totală a proiectului este 10.103.792,28 lei, din care valoarea

totală eligibilă, finanțată prin Programul Transport 2021-2027, este 8.490.581,75 lei, iar

implementarea sa va avea loc în perioada ianuarie-decembrie 2024.

Prin acest proiect, compania va achiziționa o macara mobilă pe pneuri și două unități de autoîncărcătoare frontale cu cupă pentru încărcarea, descărcarea și manipularea mărfurilor vrac, în

special minereuri feroase, metale și produse din metale cu proveniență sau destinație Ucraina,

conducând la operarea suplimentară a produselor mineraliere feroase, metal și produse din metal, precum și a altor tipuri de mărfuri vrac, cu excepția mărfurilor care vizează combustibili fosili.

Romportmet Galați este cel mai modern port fluvio – maritim românesc de la Dunăre, care asigură

operarea navelor maritime și fluviale, depozitarea, transferul, primirea și expedierea mărfurilor spre și dinspre LIBERTY Galați.


Distribuie articolul

You May Also Like