Drumurile interjudețene „pline” cu samsarii dealerilor de droguri

Distribuie articolul

După ce, luna trecută, polițiștii constănțeni au descoperit o tona de substanțe dopante într-o utilitară oprită la un control de rutină în trafic, la final de an, un alt control operativ a descoperit într-un autoturism droguri de mare risc. De această dată, s-a aflat și faptul că substanțele stupefiante erau destinate consumatorilor din Iași și Galați.

În „plasa” polițiștilor au căzut trei indivizi, care au devenit protagoniștii unor dosare penale într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, complicitate la trafic de droguri de risc și de mare risc și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge. Potrivit unui comunicat al DIICOT „în seara zilei de 28.12.2023 doi dintre inculpați au fost prinși în flagrant în timp ce dețineau, în autoturismul cu care se deplasau , cantitatea de circa 155 grame droguri de mare risc (substanță cristalină 4-CMC și 3-CMC) destinată comercializării, achiziționată de la cel de al treilea inculpat cu suma de 10.000 lei. De asemenea, inculpatul care conducea autoturismul a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii prezenței unor substanțe psihoactive.”

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași – Serviciul Antidrog au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Iași și Galați.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe cântare de precizie, grindere, cantitățile de aproximativ 80 grame canabis și 10 grame cristal (4-CMC), precum și alte mijloace de probă.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că pe parcursul lunii decembrie 2023, doi inculpați cu sprijinul celui de al treilea, au deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc și mare risc (canabis, 3-CMC și 4-CMC, cunoscute sub denumirea generică de cristal), către consumatori din județele Iași și Galați.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea celor 3 inculpați , ulterior fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a acestora. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași – Serviciul Antidrog. Acțiunile au fost efectuate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și Inspectoratelor Județene de Poliție Iași și Galați și au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Iași și Galați.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: