UPDATE/ Reținuți pentru trafic de droguri

Distribuie articolul

UPDATE: Toți cei trei tineri reținuți au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 zile. Ei au fost încarcerați în Arestul IPJ Galați.

———

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Galați au făcut ieri opt percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară fără drept de droguri de risc și de trafic și consum de droguri de risc și mare risc. Trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore.

„Perchezițiile au avut loc la data de 06 august, după ce, în aceeași zi, în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea traficului și consumului de droguri de risc și mare risc, o persoană a fost surprinsă în flagrant delict, în timp ce intenționa să comercializeze droguri.

În urma activităților desfășurate, au fost găsite și ridicate următoarele bunuri: 125 de comprimate de ecstasy, aproximativ 2000 de grame de cannabis, 2 grame de pulbere MDMA, 17 grindere metalice, 4 cântare electronice, 15 telefoane mobile, un laptop, un autoturism, 4950 de lei și 1740 de euro”, informează BCCO Galați.

Polițiștii au pus în executare 13 mandate de aducere și, după audierea persoanelor, la sediul D.I.I.C.O.T. Galați, trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Distribuie articolul

You May Also Like