Scandalul legat se sărbătorile pascale este pe cale să se stingă. Nu vor fi interzise slujbele religioase și vor fi permise deplasările nocturne. Informațiile au apărut joi la finalul întâlnirii dintre premierul Florin Cîțu și membrii cultelor religioase.
Guvernul va permite organizarea de slujbe religioase pe parcursul nopții, iar oamenii vor avea voie să circule pe străzi până la ora 2.00. De asemenea, participarea la slujbă se va face cu respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară. Măsurile ar urma să se aplice atât pentru Paștele Catolic, cât și pentru Paștele Ortodox.
Informația privind excepțiile de la regulile anti-Covid nu este confirmată oficial. Totuși, reprezentanții Patriarhiei au redactat joi un comunicat de presă în care vorbesc despre bunele intenții ale autorităților.
„Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc).”, au anunțat reprezentanții Patriarhiei române.
Paștele catolic are loc pe 4 aprilie, iar cel ortodox pe 2 mai.
Foto: ziare.com