Raluca Turcan, vicepreședinte PNL: „Ofensiva împotriva DNA are ca scop situarea pe un plan superior a unora față de lege”

Distribuie articolul

Raluca Turcan a declarat în timpul unei vizite la Galați că ofensiva împotriva DNA din ultima perioadă are ca scop situarea pe un plan superior a unora față de lege. Vicepreședintele PNL a mai spus că atacurile la adresa procurorilor și judecătorilor vor continua deoarece reprezentanții puterii au numeroase dosare de care ar vrea să scape.

Persoanele care pun presiune pe ministrul Justiției vor să subordoneze sistemul, a susținut Raluca Turcan. Eventualele erori sau abuzuri ale procurorilor trebuie pedepsite dar acest lucru nu înseamnă că sistemul de justiție nu funcționează, a precizat liderul liberal.

„Politica Guvernului PSD ALDE este o catastrofă din toate punctele de vedere. O să vedeți și în continuare că va fi o presiune uriașă pe ministrul Justiției, totul are un scop, acela de a decredibiliza, decapita și subordona justiția….Foarte mulți dintre cei care fac presiuni au probleme și vor să-și spele dosarele. Posibil să existe abuzuri în justiție, dar nu trebuie să anatemizăm tot sistemul. Justiția trebuie să fie aceeași pentru toți. Această ofensivă împotriva DNA are ca scop situarea pe un plan superior a unora față de lege”, a declarat deputatul Raluca Turcan.

Vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, s-a aflat joi, în județul Galați. Împreună cu liderii filialei locale a partidului, Turcan a vizitat orașul Tecuci și a participat la o serie de întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri.

Distribuie articolul

You May Also Like