Campanie de strângere de semnături pentru înființarea la Tecuci a unui Serviciu de permise de conducere și înmatricularea vehiculelor

Distribuie articolul

Liberalii gălățeni strâng semnături pentru înființarea la Tecuci a unui Serviciu public comunitar de permise de conducere și înmatricularea vehiculelor. Noul centru ar urma să-i scutească pe tecuceni și pe gălățenii din nordul județului de un drum la Galați pentru a obține documentele necesare. În total, peste 150.000 de gălățeni ar putea fi clienții centrului propus de liberali.

„Împreună cu președintele PNL, George Stângă, am făcut demersuri pentru înființarea unui serviciu la Tecuci. Am făcut adrese către Prefectură și Ministerul de Interne. Prefectul este, în principiu, de acord. Noul serviciu este important, va ajuta peste 150.000 de locuitori din Tecuci și din comunitățile învecinate. Demersurile au prins contur, sperăm ca în scurt timp să primim răspunsuri concrete pentru finalizarea proiectului. Pentru a forța lucrurile, am inițiat o campanie de strângere de semnături, listele vor fi date autorităților”, a declarat Lucian Costin, vicepreședinte PNL Galați.

După înființarea Serviciului de la Tecuci, liberalii vor să propună autorităților locale înființarea unui punct de lucru RAR în nordul județului. Pentru o scurtă perioadă de timp, acesta a funcționat în zona Tecuci. De asemenea, liberalii vorbesc despre permanentizarea programului de la Serviciul de Pașapoarte Tecuci. În prezent, acesta este deschis doar joi iar vara se formează cozi foarte lungi deoarece numeroși tecuceni revin acasă din țările unde muncesc.

Distribuie articolul

You May Also Like