Primăria Galați, corijentă la igienizarea școlară

Distribuie articolul

Autoritățile locale dovedesc că nu doar iarna le ia pe nepregătite, când e vorba de deszăpezire sau încălzire, ci și începutul de an școlar, când ar trebui ca toate reparațiile și igienizările din unitățile de învățământ să fie finalizate. Nu numai că nu s-a întâmplat acest lucru dar, la aproape două săptămâni de când a fost aprobat în Consiliul Local, bugetul destinat lor nici măcar nu a fost împărțit.

„E trist că aceste sume încă nu s-au repartizat pe școli, nu știe fiecare cât va primi, nu s-au făcut încă demersurile ca toți constructorii să fie anunțați și să se apuce de treabă, timpul este foarte scurt. O clasă nu se igienizează în fiecare an, dar acolo unde se face schimbul de generații Direcția de Sănătate Publică recomandă ca acest lucru să fie făcut”, a declarat Onuț Atanasiu, consilier local PNL și director adjunct al Colegiului Național Vasile Alecsandri.

Pe 26 iulie, educației i s-au alocat, la intervenția liberalilor, 650.000 de lei pentru igienizări, mult sub valoarea de 2,5 milioane de lei de anul trecut. Există deja depuse mai multe solicitări din partea unităților de învățământ, fără a avea însă și un răspuns. Cei de la Liceul de Arte Dimitrie Cuclin, de exemplu, anunță Direcția de Dezvoltare și Infrastructură Publică din cadrul Primăriei Galați că începând cu acest an vor găzdui o clasă pregătitoare și că, pentru buna desfășurare a orelor, este necesară invesirea a 10.000 de lei în igienizare, montarea parchetului și dotarea cu mobilier. Deocamdată, nu au primit niciun răspuns din partea autorității locale.

Distribuie articolul

You May Also Like