Trei copii au fost răniți în accidente produse marți, 26 iunie, în județul Galați. Primul accident s-a produs în jurul orei 19.00 la ieșirea din localitatea Șendreni. Potrivit polițiștilor, un șofer de 49 ani care conducea un autoturism pe DN 25 a lovit un copil de 12 ani care „traversa strada în fugă, prin loc nepermis și fără să se fi asigurat în prealabil. Victima a fost transportată la spital, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.”
Al doilea accident a avut loc în jurul orei 21.40, pe raza comunei Matca. Un copil de 9 ani care se deplasa cu bicicleta pe trotuar, a fost acroșat de un autoturism. Șoferul a fugit de la locul accidentului dar a fost descoperit de polițiști.
„Un minor în vârstă de 9 ani a fost rănit într-un accident rutier care a avut loc în jurul orei 21.40, pe raza comunei Matca. Copilul care se deplasa cu bicicleta pe trotuar, a fost acroșat cu partea laterală dreapta față, de un autoturism condus de un bărbat de 31 ani. După producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată”, a anunțat IPJ Galați.
Cel de-al treilea accident rutier soldat cu rănirea unui minor, s-a produs pe strada Basarabiei din municipiul Galați. O femeie de 34 ani a a pierdut controlul volanulului, a pătruns pe contrasens și a provocat un carambol.
„O femeie de 34 ani, din Galați, a condus autoturismul dinspre strada Traian către Bulevardul George Coșbuc și, pierzând controlul direcției, a pătruns parțial pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, pe banda numărul 2, pe care l-a proiectat într-o altă mașină, aflată pe banda numărul 1. Din impact a rezultat rănirea unui minor de 5 luni, aflat pe locul din dreapta spate, în primul autoturism, nefiind necesară internarea acestuia în spital”, a comunicat Biroul de Presă al IPJ Galați.
În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În plus, șoferul care a fugit de la locul accidentului este cercetat pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.