Prima Casă se transformă. Programul se va concentra asupra persoanelor cu venituri mici

Programul Prima Casă nu se desființează, dar se transformă. Anunțul a fost făcut de ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, care a spus că în 2019, programului îi sunt alocate aproximativ două miliarde de lei de la bugetul de stat. În ceea ce privește modificările aduse programului, Teodorovici a anunțat că acestea vor viza aspecte legate de suprafaţa casei sau de veniturile celor care vor să îl acceseze. Astfel, va fi redus numărul beneficiarilor, iar programul Prima Casă îi va viza în special pe tinerii care nu au venituri peste medie și nu își doresc  apartamente de mari dimensiuni.

Modificările vor fi trecute într-o Hotărâre de Guvern care ar trebui să apară până la finalul lunii februarie. Anul trecut, valoarea totală a garanțiilor oferite de guvern băncilor care au acceptat credite Prima Casă a trecut de 1,7 miliarde de lei. Potrivit datelor oficiale, de la lansarea programului (în anul 2009) până la sfârșitul lunii octombrie 2018, au fost acordate 264.578 garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 23,40 miliarde lei.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns