Pregătiri pentru Ziua Internaţională a Dunării

Distribuie articolul

Ziua Internațională a Dunării este sărbătorită, în fiecare an, pe 29 iunie. Aceasta amintește de semnarea , la Sofia, în 1994, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecția şi utilizarea durabilă a fluviului pe malul căruia este situată şi urbea noastră.

Cu această ocazie, gălățenii vor putea participa la Aero Galaţi, expoziție de fotografie aeriană aflată la cea de-a doua ediție, organizată de Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluţă” în colaborare cu Asociația Galați, Orașul meu. Vor fi expuse 60 de fotografii panoramice deasupra Galaţiului, realizate de George Nica şi Marian Cepeha, un colaj din care Dunărea nu avea cum să lipsească.

„Văzută de sus, Dunărea surprinde în orice moment al zilei şi al nopții. Odată privite, peisajele pe care  ni le oferă, nu mai pot fi uitate… un spectacol inedit pentru ochi si suflet. Tocmai din acest motiv dorim să-l împărtășim unui număr cât mai mare de interesaţi. Poziţionarea oraşului Galaţi pe malul ei stâng este un privilegiu, un punct de atracţie demn de promovat”, ne-a declarat George Nica.

Cei care nu vor reuși să ajungă la vernisajul expoziției din 29 iunie a.c., ora 11.00, sunt așteptați să vizioneze colecția de fotografii până pe 12 iulie, la Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați.

Distribuie articolul

You May Also Like