Fără permis, spre moarte

Distribuie articolul

Poliția Orașului Târgu Bujor a fost sesizată, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că, pe D.J.242B, în afara comunei Băneasa, s-a produs un accident rutier, soldat cu decesul șoferului autoturismului implicat în acesta, un bărbat, de 48 de ani, din localitate,

”Din primele verificări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului, a rezultat că, în timp ce conducea autoturismul pe drumul mai sus menționat, către orașul Târgu Bujor, pe fondul vitezei, șoferul autoturismului în cauză a pierdut controlul direcției și a pătruns pe sensul opus, oprindu-se într-un mal de pământ. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul aflat la volan nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, precizează IPJ Galați.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Distribuie articolul

You May Also Like