Poliția Rutieră, cu ochii pe Grupul Șoferilor din Galați

Distribuie articolul

Politiştii rutieri urmăresc cu interes, zi de zi, pagina de Facebook a Grupului Şoferilor din Galați (GSDG). O spune chiar şeful Poliției Rutiere, comisarul şef Bogdan Carp.

„Vremurile evoluează, comunicarea se face acum on-line. Este şi normal să urmărim această comunitate. Sunt multe informații utile, la fel cum sunt şi multe informații care nu au legătură cu realitatea sau legea, în special, în comentarii. Una peste alta, acest grup creat pe Facebook ne ajută. Inclusiv faptul că se semnalează poziția radarelor. Am observat că aceste postări îi fac pe şoferi mai precauți, deci ne ajută mult în munca de prevenire”, a declarat comisarul şef Bogdan Carp.

Nu de puține ori, Poliția Rutieră a verificat şi sancționat abateri de la Codul Rutier filmate şi postate în mediul on-line.

„Sigur că facem verificări în astfel de cazuri. Nu întotdeauna imaginile apărute în mediul on-line sunt ceea ce par. Sunt cazuri în care imaginile sunt trunchiate sau scoase din context, dar facem verificări şi stabilim adevarul. Acolo unde se constatată încălcări ale legii, aplicăm sancțiuni”, a mai spus şeful Poliției Rutiere Galați.

Postările de pe Grupul Şoferilor din Galați nu influențează însă deciziile polițiştilor, în activitățile curente, nici în aplicarea sancțiunilor.

„Circulă tot felul de legende cum că i-am urmări pe şoferii care sunt critici la adresa Poliției. Sunt poveşti. Nici dacă am vrea, nu am avea timpul necesar să o facem. Şi apoi, criticile constructive sunt de luat în seamă. Cele gratuite sunt taxate, de regulă, chiar de şoferii de pe grup. Să nu vă imaginați că stăm toată ziua pe Facebook, dar monitorizăm. Şi sunt informații care ne ajută. Sunt şoferi pe grup care surprind în imagini un accident sau un incident chiar înainte de sosirea Poliției sau a Ambulanței. De mulre ori ne folosesc aceste informații în elucidarea împrejurărilor în care se produc unele evenimente rutiere”, a explicat comisarul şef Bogdan Carp.

Distribuie articolul

You May Also Like