Nou în Galați: curs de formare în domeniul logopediei

Distribuie articolul

APCA – Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi aduce, în premieră pentru județul Galați, cel mai complex curs de formare de lungă durată în domeniul logopediei, sub îndrumarea a 6 specialiști renumiți din România: ”TEHNICI ȘI PROCEDURI DE INTERVENȚIE ÎN TERAPIA LOGOPATIILOR” (logopedie aplicată).

Cursul organizat de Asociația Logopezilor din România – ALR, cuprinde 14 module și va fi găzduit de ”Căsuța CURCUBEU” – Centru multidisciplinar de intervenții specializate în autism – APCA Galați ( Str. Maior Iancu Fotea, nr.46), adresându-se atât specialiștilor cu vechime în domeniu, cât și celor aflați la început de drum, inclusiv părinților copiilor cu dizabilități.

Frecventarea a minim 12 module se finalizează cu o diplomă de absolvire, care este recunoscută în orice instituție ca fiind o diplomă de absolvire a unui curs de perfecționare, pentru angajare în mediul privat. Atât celor care nu au cursuri de bază de specialitate în domeniu, cât și celor care vor avea o frecvență mai mică de 12 module li se va înmâna adeverința de participare la curs.

Numărul de locuri disponibil este de maxim 20, iar fiecare modul costă 180 lei, plata făcându-se la începutul fiecărui modul, cu excepția modulelor susținute de Cioacă Beti-Ana, care costă 120 lei. Modulele vor avea loc la sfârșit de săptămână, o dată pe lună, sâmbăta și duminica, cu excepția lunilor decembrie 2017 și ianuarie 2018.

Orele de curs sunt de la 10.00 la 16.00, precedate de ora administrativă, de la 09.00 la 10.00. Înscrierea se va face prin e-mail, la adresa autism.galati@gmail.com sau balaban.valeria@yahoo.com, menționându-se numele, prenumele, calitatea în care participați, datele de contact (număr de telefon, adresa de e-mail) și eventuale documente care sa ateste studiile de bază de specialitate (student la psihopedagogie specială, pedagogie, psihologie; absolvenți și masteranzi în psihopedagogie specială, pedagogie, psihologie, practicanți cu drept de liberă practică în aceste domenii).
Detalii suplimentare puteți obține la numerele de telefon 0741 635 092 (Cristina Ghizdavescu) sau 0721817571 (Cornelia Ene). 

 

Distribuie articolul

You May Also Like