Ne relaxăm mai repede decât am crezut. Președintele și premierul au anunțat ce se va întâmpla de la 1 iunie

Distribuie articolul

Relaxare înainte de termen. Președintele României, Klaus Iohannis, și premierul Ludovic Orban au anunțat ieri măsurile care vor fi aplicate de la 1 iunie și care vor anula o serie de restricții instituite în timpul epidemiei de COVID-19. Astfel, românii vor putea să călătorească fără declarația pe proprie răspundere, vor călători în străinătate cu trenul, vor merge la terase și la plajă și vor participa la concerte.

Bineînțeles, toate evenimentele sunt organizate ținându-se cont de regulile distanțării sociale. Mesele teraselor și șezlongurile de pe plajă vor fi așezate din doi în doi metri și nu se va permite așezarea a mai mult de patru persoane decât dacă sunt sunt aceeași familie. Și la concerte se va putea merge. Acestea vor avea cel mult 500 de spectatori așezați tot din doi în doi metri, iar participanții vor purta măști de protecție.

Reguli mai stricte vizează competițiile sportive. Acestea se vor relua doar în aer liber și fără spectatori. Regula este valabilă și pentru bazinele de înot, închise sau descoperite, unde va fi permis accesul sportivilor pentru competiții și pregătire, cu respectarea unor norme de distanțare. Pregătirea sportivilor profesionioniști va fi permisă în spații închise, cu respectarea unei distanțări de 7 metri.

Nu în cele din urmă, de la 1 iunie o să dispară declarația pe propria răspundere pentru deplasarea persoanelor în afara localităților și a zonelor metropolitane. Tot din prima zi de vară se va relua transportul rutier și feroviar internațional de persoane.

Distribuie articolul

You May Also Like