Modificări importante în graficul mijloacelor de transport din Galați. Programul complet de la Transurb, AICI

Distribuie articolul

Vor fi modificări în transportul public local. Societatea Transurb anunţă că, de săptămâna viitoare, toate autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din orașul Galaţi vor circula după programul normal. Practic, se revine la graficul obișnuit după ce, în perioada sezonului cald, mijloacele de transport în comun au efectuat mai puține curse, conform programului de vară. Noul program va intra în vigoare pe 10 septembrie, în prima zi de școală. Asta înseamnă creșterea frecvenţei curselor şi, implicit, reducerea timpului de aşteptare în staţii.

 

Programul detaliat al traseelor TRANSURB

Autobuze si troleibuze:

 

In zilele de luni pana vineri:

 

–         Traseul 9: Cimitir Sf. Lazar – Gara CFR: in intervalul orar 5.00 – 23.00 circula 2 autobuze din 36 in 36 min.Prima plecare din Tig. III este la ora 05.00 si ultima la ora 22.24 iar din Gara CFR prima plecare este la ora 05.00 si ultima la ora 23.20.

 

–         Traseul 10: Cartier D. Cantemir – DAMEN: in intervalul orar: 5.00 – 18.00 circula 4 autobuze din 24 in 24 min, iar in intervalul orar: 18.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 48 in 48 minute. Prima plecare din D. Cantemir este la ora 05.00 si ultima la ora 22.36 iar din Damen prima plecare este la ora ora 05.00 si ultima la ora 22.36

 

–         Traseul 11: Micro 13 – P-ta Centrala: in intervalul orar 5.00 – 07.00 circula 8 autobuze din 10 in 10 minute, in intevalul orar 07.00-09.00 circula 12 autobuze din 6 in 6 minute, in intervalul orar 09.00-18.00 circula 10 autobuze din 8 in 8 minute, in intervalul orar 18.00-20.00 circula 6 autobuze din 13 in 13 minute. iar in intervalul 20.00-23.00 circula 4 autobuze den 20 in 20 minute. Prima plecare din Micro 13 este la ora 05.06 si ultima plecare la ora 22.26 iar din P-ta Centrala prima plecare este la ora 05.06 si ultima plecare este la ora 22.26.

 

–         Traseul 12: P-ta Centrala – Metro: in intervalul orar 5.00 – 18.00 circula 2 autobuze din 35 in 35 min iar in intervalul 18.00-22.30 circula un autobuz la 70 min. Prima plecare din P-ta Centrala  este la ora 5.17 iar ultima la ora 22.12. Prima plecare din Metro este la ora 5.17 iar ultima la ora 23.15.

 

–         Traseul 13: P-ta Centrala – Bazinul Nou (Agrogal) in intervalul orar 5.00 – 18.00 circula 2 autobuze din 30 in 30 min. iar in intervalul 18.00 – 22.30 circula un autobuz la 60 min. Prima plecare din P-ta Centrala este la ora 06.00 iar ultima la ora 20.00. De la Bazinul Nou prima plecare este la ora 6.30 iar ultima la ora 20.30.

 

–         Traseul 14: Micro 40 – Drum Centura – Micro 19: in intervalul orar 5.00 – 22.30 circula un singur autobuz din 60 in 60 min. Prima plecare din Micro 40 este la ora 6.30 iar ultima este la ora 19.30. Din Micro 19 prima plecare este la ora 7.00 iar ultima la ora 20.00.

 

–          Traseul 15: P-ta Centrala –Intfor – Gara CFR: in intervalul orar 5.00 – 22.30 circula 1 autobuz din 50 in 50 min; Prima plecare din P-ta Centrala este la ora 5.20 iar ultima este la ora 21.10. Din Gara CFR prima plecare este la ora 5.45 iar ultima la ora 21.35.

 

–         Traseul 16: P-ta Centrala – Reg. 11 Siret -Trecere Bac: in intervalul orar 05.00 – 20.00 circula un singur autobuz din 60 in 60 min.Prima plecare din P-ta Centrala este la ora 06.20 iar ultima este la ora 19.45. De la trecere Bac prima plecare este la ora 06.50 iar ultima plecare la ora 20.15.

 

–         Traseul 17: Cartier D. Cantemir – Metro: : in intervalele orare 05.00 – 07.00 si 18.00-22.30 circula 2 autobuze din 50 in 50 min iar in intervalele orare 07.00-09.00 si 13.00-18.00 circula 4 autobuze din 25 in 25 min. Prima plecare din D. Cantemir este la ora 05.22 iar ultima la ora 22.02. Din Metro prima plecare este la ora 05.22 iar ultima la ora 22.02.

 

–         Traseul 18: Micro 13 – Bariera Traian: in intervalul orare 5.00 – 7.00 circula 6 autobuze din 16 in 16 min.; in intervalul orar 07.00 – 18.00 circula 8 autobuze din 12 in 12 min, iar in intervalul orar 18.00-22.30 circula 4 autobuze din 24 in 24 minute. Prima plecare din Micro 13 este la ora 05.03 iar ultima la ora 22.31. Prima plecare din Bariera Traian este la ora 05.03 iar ultima la ora 22.31.

 

–          Traseul 19: Complex Siretul – Reg. 11 Siret –  Gradina Publica: : in intervalele orare 5.00 – 07.00, 09.00-13.00 si 18.00-22.30 circula 2 autobuze din 30 in 30 min. iar in intervalele 07.00-09.00 si 13.00-18.00 circula 4 autobuze din 15 in 15 min. Prima plecare din Complex Siretul este la ora 05.15 iar ultima la ora 22.15 Prima plecare de la Gradina Publica este la ora 05.15 iar ultima la ora 22.15.

 

–         Traseul 20: Complex Siretul – Gara CFR: in intervalul orar 05.00 – 23.00 circula 2 autobuze din 30 in 30 min. Prima plecare din Complex Siretul este la ora 05.05 iar ultima la ora 22.35. Prima plecare de la Gara CFR este la ora 05.05 iar ultima la ora 23.20.

 

–         Traseul 22: Micro 40 – Reg. 11 Siret – Gara CFR: In intervalele orare 05.00 – 07.00, si 09.00-22.30 circula 2 autobuze din 40 in 40 min. iar in intervalul orar 07.00-09.00 circula 4 autobuze din 20 in 20 min. Prima plecare din Micro 40 este la ora 05.00 iar ultima la ora 22.20. Prima plecare de la Gara CFR este la ora 05.00 iar ultima la ora 23.20.

 

–         Traseul 23: Carrefour – Bd. G. Cosbuc – Auchan: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 40 in 40 min. Prima plecare din Carrefour este la ora 05.18 iar ultima la ora 22.38 Prima plecare de la Auchan este la ora 05.18 iar ultima la ora 22.38.

 

–         Traseul 24:  Carrefour – Micro 39 – str. N. Leonard – Damen : in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 4 autobuze din 24 in 24 min. Prima plecare din Carrefour este la ora 05.12 iar ultima la ora 22.24. Prima plecare de la Damen este la ora 05.12 iar ultima la ora 22.24.

 

–         Traseul 25: Carrefour – Cartier Filesti: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula un singur autobuz din 60 in 60 min.Prima plecare de la Carrefour este la ora 06.00 iar ultima la ora 21.00. Prima plecare de la Filesti este la ora 05.30 iar ultima la ora 20.30.

 

–         Traseul 26: Micro 13 – Gara CFR: In intervalele orare 05.00 – 07.00 si 09.00-18.00 circula 4 autobuze din 15 in 15 min., in intervalul orar 07.00-09.00 circula 6 autobuze din 10 in 10 min.iar in intervalul orar 18.00-22.30 circula 2 autobuze din 30 in 30 minute. Prima plecare din Micro 13 este la ora 05.00 iar ultima la ora 22.30. Prima plecare de la Gara CFR este la ora 05.00 iar ultima la ora 23.20.

 

–         Traseul 27: Cartier D. Cantemir – Str. Stadionului – Bariera Traian: in intervalul orar 05.00 –18.00 circula 4 autobuze din 24 in 24 min. iar in intervalul 18.00-22.30 circula 2 autobuze din 48 in 48 min. Prima plecare din D. Cantemir este la ora 05.14 iar ultima plecare la ora 22.12. Prima plecare din Bariera Traian este la ora 05.14 iar ultima plecare la ora 22.12.

 

–         Traseul 28: Micro 19 – str. Oltului – Bariera Traian: : in intervalul orar: 05.00 –18.00 circula 10 autobuze din 10 in 10 min. , in intervalul orar 18.00-20.00 circula 8 autobuze din 13 in 13 min. iar in intervalul orar 20.00-22.30 circula 6 autobuze din 17 in 17 min. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.00 iar ultima plecare la ora 22.33. Prima plecare din Bariera Traian este la ora 05.00 iar ultima plecare la ora 22.33.

 

–         Traseul 29: Micro 19 – Reg. 11 Siret – Gara CFR: In intervalele orare 05.00 – 07.00 si 09.00-22.30 circula 2 autobuze din 40 in 40 min. iar in intervalul 07.00-09.00 circula 4 autobuze din 20 in 20 min. Prima plecare din Micro 19este la ora 04.56 iar ultima la ora 22.16. Prima plecare de la Gara CFR este la ora 04.56 iar ultima la ora 23.20.

 

 

 

–         Traseul 30: P-ta Centrala – Borcan: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula un singur autobuz din 60 in 60 min.Prima plecare din P-ta Centrala este la ora 06.00 iar ultima la ora 19.00. Prima plecare de la Borcan este la ora 06.35 iar ultima la ora 19.35.

 

–         Traseul 31: Micro 19 – Gara Barbosi: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 1 autobuz din 30 in 30 min. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.00 iar ultima la ora 22.30. Prima plecare din Barbosi este la ora 05.20 iar ultima la ora 22.45.

 

    –   Traseul 34: Micro 13 – INTFOR: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 35 in 35 min. Prima plecare din Micro 13 este la ora 05.00 iar ultima la ora 22.30. Prima plecare din Intfor este la ora 05.00 iar ultima la ora 22.30.

 

 –   Traseul 35: P-ta Centrala – Metro: : in intervalul orar 05.00 – 18.00 circula 2 autobuze din 30 in 30 min iar in intervalul 18.00 – 22.30 circula un autobuz la 60 min. Prima plecare din P-ta Centrala  este la ora 05.15 iar ultima la ora 22.15. Prima plecare din Metro este la ora 05.15 iar ultima la ora 23.15.

 

–   Traseul 36: Comat – Gara CFR: in intervalul orar 05.00 – 23.00 circula 2 autobuze din 32 in 32 min. Prima plecare din Comat  este la ora 05.16 iar ultima la ora 22.20. Prima plecare din Gara CFR este la ora 05.16 iar ultima la ora 23.20.

 

 –  Traseul 102: Micro 19 – Parc CFR: : in intervalul orar: 05.00 –07.00 circula 8 troleibuze din 10 in 10 min., in intervalul orar 07.00-09.00 circula 16 troleibuze din 5 in 5 min., in intervalul orar 09.00-18.00 circula 14 troleibuze din 6 in 6 min., iar in intervalul orar.18.00-22.30 circula 6 troleibuze din 13 in 13 min. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.06 iar ultima plecare la ora 22.22. Prima plecare de la Parc CFR este la ora 05.06 iar ultima plecare la ora 22.22.

 

  Traseul 104: Tiglina III – Parc CFR: in intervalul orar 05.00 –22.30 circula 4 troleibuze din 18 in 18 min. Prima plecare din Tiglina III este la ora 05.12 iar ultima la ora 22.12. Prima plecare de la Parc CFR este la ora 05.12 iar ultima la ora 22.33.

 

–         Traseul 105: Micro 19 – Gradina Publica: : in intervalele orare 05.00 – 07.00 si 18.00-22.30 circula 6 autobuze din 13 in 13 minute, in intevalul orar 07.00-09.00 circula 10 autobuze din 8 in 8 minute, iar in intervalul orar 09.00-18.00 circula 8 autobuze din 10 in 10 minute. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.03 si ultima plecare la ora 22.23. Prima plecare de la Gradina Publica este la ora 05.03 si ultima plecare este la ora 22.23.

 

 

 

In zile de sambata – duminica si sarbatori legale:

 

–         Traseul 9: Cimitir Sf. Lazar – Gara CFR: in intervalul orar 05.00 – 23.00 circula 2 autobuze din 30 in 30 min.Prima plecare din Tig. III este la ora 05.00 si ultima la ora 22.24 iar din Gara CFR prima plecare este la ora 05.00 si ultima la ora 23.20.

 

–         Traseul 10: Cartier D. Cantemir – INTFOR – Damen: in intervalul orar 5.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 48 in 48 min. Prima plecare din D. Cantemir este la ora 05.00 si ultima la ora 22.36 iar din Damen prima plecare este la ora 05.00 si ultima la ora 22.36.

 

–         Traseul 11: Micro 13 – P-ta Centrala. : in intervalele  orare 05.00 –18.00 circula 6 autobuze din 13 in 13 min.iar in intervalul 18.00-22.30 circula 4 autobuze din 20 min in 20 min. Prima plecare din Micro 13 este la ora 05.06 iar ultima plecare la ora 22.33. Prima plecare de la P-ta Centrala este la ora 05.06 iar ultima plecare la ora 22.33.

 

–         Traseul 12: P-ta Centrala – Metro: in intervalele orare 05.00 –18.00.00 circula 2 autobuze din 35 in 35 min iar in intervalul 18.00- 22.30 circula 1 autobuz din 70 in 70 min. Prima plecare din P-ta Centrala  este la ora 05.17 iar ultima la ora 22.12. Prima plecare din Metro este la ora 05.17 iar ultima la ora 23.15.

 

–         Traseul 13: P-ta Centrala – Agrogal-Bazinul Nou: in intervalele orare 05.00-18.00 circula 2 autobuze din 30 in 30 min. iar in intervalul 18.00-22.30 circula 1 autobuze din 60 in 60 min. Prima plecare din P-ta Centrala este la ora 06.00 iar ultima la ora 20.00. de la Bazinul Nou prima plecare este la ora 06.30 iar ultima la ora 20.30.

 

–         Traseul 14: Micro 40 – Drum Centura – Micro 19: : in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula un singur autobuz din 60 in 60 min. Prima plecare din Micro 40 este la ora 06.30 iar ultima este la ora 19.30. Din Micro 19 prima plecare este la ora 07.00 iar ultima la ora 20.00.

 

–         Traseul 15: P-ta Centrala – INTFOR – Gara CFR: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 1 autobuz din 50 in 50 min; Prima plecare din P-ta Centrala este la ora 05.20 iar ultima este la ora 21.10. Din Gara CFR prima plecare este la ora 05.45 iar ultima la ora 21.35.

 

–         Traseul 16: P-ta Centrala – Reg. 11 Siret -Trecere Bac: in intervalul orar 5.00 – 20.00 circula un singur autobuz din 60 in 60 min. Prima plecare din P-ta Centrala este la ora 6.20 iar ultima este la ora 19.45. De la Trecere Bac prima plecare este la ora 6.50 iar ultima plecare la ora 20.15.

 

–         Traseul 17: Cartier D. Cantemir – Metro: : in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 50 in 50 min; . Prima plecare din D. Cantemir este la ora 05.22 iar ultima la ora 22.02. Din Metro prima plecare este la ora 05.22 iar ultima la ora 22.02.

 

–         Traseul 18: Micro 13 – Bariera Traian in intervalul orar 05.00 – 20.00 circula 4 autobuze din 24 in 24 min iar in intervalul 20.00-22.30 circula 2 autobuze din 48 in 48 min. Prima plecare din Micro 13 este la ora 05.03 iar ultima la ora 21.51 Prima plecare din Bariera Traian este la ora 05.03 iar ultima la ora 21.51.

 

–          Traseul 19: Complex Siretul – Reg. 11 Siret –  Gradina Publica: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 30 in 30 min. . Prima plecare din Complex Siretul este la ora 05.15 iar ultima la ora 22.15 Prima plecare de la Gradina Publica este la ora 05.15 iar ultima la ora 22.15

 

–         Traseul 20: Complex Siretul – Gara CFR: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 30 in 30 min. Prima plecare din Complex Siretul este la ora 05.05 iar ultima la ora 22.35 Prima plecare de la Gara CFR este la ora 05.05 iar ultima la ora 23.20

 

–         Traseul 22: Micro 40 – Reg. 11 Siret – Gara CFR: : in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 40 in 40 min. Prima plecare din Micro 40 este la ora 05.00 iar ultima la ora 22.20 Prima plecare de la Gara CFR este la ora 05.00 iar ultima la ora 23.20

 

–         Traseul 23: Carrefour – Bd. G. Cosbuc – Auchan: in intervalele orare: 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 40 in 40 minute. Prima plecare din Carrefour este la ora 05.18 iar ultima la ora 22.38. Prima plecare de la Auchan este la ora 05.18 iar ultima la ora 22.38.

 

–         Traseul 24:  Carrefour – Micro 39 – str. N. Leonard – Damen :in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 48 in 48 min. Prima plecare din Carrefour este la ora 05.12 iar ultima la ora 22.00. Prima plecare de la Damen este la ora 05.12 iar ultima la ora 22.48.

 

–         Traseul 25: Carrefour – Cartier Filesti: : in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula un singur autobuz din 60 in 60 min.Prima plecare de la Carrefour este la ora 06.00 iar ultima la ora 21.00. Prima plecare de la Filesti este la ora 05.30 iar ultima la ora 20.30.

 

–         Traseul 26: Micro 13 – Gara CFR: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 30 in 30 min. Prima plecare din Micro 13 este la ora 05.00 iar ultima la ora 22.30. Prima plecare de la Gara CFR este la ora 05.00 iar ultima la ora 23.20.

 

–         Traseul 27: Cartier D. Cantemir – Str. Stadionului – Bariera Traian : in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 48 in 48 min. Prima plecare din D. Cantemir este la ora 05.14 iar ultima plecare la ora 22.02. Prima plecare din Bariera Traian este la ora 05.14 iar ultima plecare la ora 22.02.

 

–         Traseul 28: Micro 19 – str. Oltului – Bariera Traian : in intervalul orar: 05.00 –20.00 circula 8 autobuze din 13 in 13 min iar in intervalul 20.00-22.30 circula 6 autobuze din 17 in 17 min. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.00 iar ultima plecare la ora 22.30. Prima plecare de la Bariera Traian este la ora 05.00 iar ultima plecare la ora 22.30.

 

–         Traseul 29: Micro 19 – Reg. 11 Siret – Gara CFR:  in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 40 in 40 min. . Prima plecare din Micro 19este la ora 04.56 iar ultima la ora 22.16. Prima plecare de la Gara CFR este la ora 04.56 iar ultima la ora 23.20.

 

 

 

–   Traseul 30: P-ta Centrala – Borcan: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula un singur autobuz din 60 in 60 min. Prima plecare din P-ta Centrala este la ora 06.00 iar ultima la ora 19.00. Prima plecare de la Borcan este la ora 06.35 iar ultima la ora 19.35.

 

–         Traseul 31: Micro 19 – Gara Barbosi: : in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 1 autobuz din 30 in 30 min. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.00 iar ultima la ora 22.30. Prima plecare din barbosi este la ora 05.15 iar ultima la ora 22.45.

 

–    Traseul 34: Micro 13 – INTFOR: in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 autobuze din 35 in 35 min. Prima plecare din Micro 13 este la ora 05.00 iar ultima la ora 22.30. Prima plecare din Intfor este la ora 05.00 iar ultima la ora 22.30.

 

–         Traseul 35: P-ta Centrala – Metro: in intervalul orar 05.00 –18.00 circula 2 autobuze din 30 in 30 min iar in intervalul 18.00- 22.30 circula 1 autobuz din 60 in 60 min. Prima plecare din P-ta Centrala  este la ora 05.15 iar ultima la ora 22.15. Prima plecare din Metro este la ora  05.15 iar ultima la ora 23.15.

 

–    Traseul 36: Comat – Gara CFR: in intervalul orar 05.00 – 23.00 circula 2 autobuze din 32 in 32 min. Prima plecare din Comat  este la ora 05.16 iar ultima la ora 22.20. Prima plecare din Gara CFR este la ora 05.16 iar ultima la ora 23.20.

 

–    Traseul 102: Micro 19 – Parc CFR:   in intervalele  orare 05.00 –18.00 circula 8 troleibuze din 10 in 10 min.iar in intervalul 18.00 – 22.30 circula 6 troleibuze din 13 min in 13 min. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.06 iar ultima plecare la ora 22.33. Prima plecare de la Parc CFR este la ora 05.06 iar ultima plecare la ora 22.33.

 

–         Traseul 104: Tiglina III – Parc CFR: : in intervalul orar 05.00 – 22.30 circula 2 troleibuze din 36 in 36 min. Prima plecare din Tiglina III este la ora 05.18 iar ultima la ora 22.06. Prima plecare de la Parc CFR este la ora 05.18 iar ultima la ora 22.06.

 

–         Traseul 105: Micro 19 – Gradina Publica: :   in intervalul  orar 05.00 –18.00 circula 6 autobuze din 13 in 13 min.iar in intervalul 18.00 – 22.30 circula 4 autobuze din 20 min in 20 min. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.03 iar ultima plecare la ora 22.30. Prima plecare de la Gradina Publica este la ora 05.03 iar ultima plecare la ora 22.30.

 

 

 

Tramvaie:

 

In zilele de luni pana vineri:

 

–   Linia 7 – Micro 19 – P-ta Centrala: in intervalele orare 05.00 – 07.00  si 18.00-22.30 circula 2 tramvaie din 37 in 37 min.; in intervalul orar 07.00 – 18.00 circula 4 tramvaie din 19 in 19min. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.17 iar ultima plecare la ora 22.27. Prima plecare de la P-ta Centrala este la ora 05.19 iar ultima plecare la ora 22.28.

 

–  Linia 39: Micro 19 – Cimitir Israelit: in intervalele orare 05.00 – 07.00 si 18.00-20.00 circula 6 tramvaie din 12 in 12 min.; in intervalele orare 07.00 – 09.00 si 13.00 – 18.00 circula 9 tramvaie din 8 in 8 min.; in intervalul orar 09.00 – 13.00  circula 8 tramvaie din 9 in 9 min iar in intervalul orar 20.00-22.30 circula 4 tramvaie din 19 in 19 min. Prima plecare din Micro 19 este la ora0 5.00 iar ultima plecare la ora 22.27 Prima plecare de la IPL este la ora 04.59 iar ultima plecare la ora 22.26.

 

–   Linia 41: Comat – Poarta Est: in intervalul 07.00 – 18.00 circula un tramvai la 60 min. Prima plecare de la Comat este la ora 07.00. si ultima plecare este la ora 16.00. Prima plecare de la Poarta Est este la ora 07.30 iar ultima plecare este la ora 16.30.

 

–   Linia 44: Comat – P-ta Centrala: : in intervalul orar 05.00 – 20.00 circula 2 tramvaie din 31 in 31 min iar in intervalul 20.00-22.30 circula un tramvai la 62 min. la 70 min. Prima plecare din P-ta Centrala  este la ora 05.25iar ultima la ora 22.27. Prima plecare din Comat este la ora 05.25 iar ultima la ora 21.56.

 

In zile de sambata – duminica si sarbatori legale:

 

–  Linia 7 – Micro 19 – P-ta Centrala: in intervalele orare 05.00 – 07.00  si 18.00-20.30 circula 2 tramvaie din 37 in 37 min.; in intervalul orar 07.00 – 18.00 circula 4 tramvaie din 19 in 19min. iar in intervalul 20.30-22.30 circula 1 tramvai la 74 minute. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.17 iar ultima plecare la ora 22.27 Prima plecare de la P-ta Centrala este la ora 05.19 iar ultima plecare la ora 22. 28.

 

–   Linia 39: Micro 19 – Cimitir Israelit: in intervalele orare 05.00 – 07.00 si 20.30 – 22.30 circula 4 tramvaie din 19 in 19 min.; in intervalul orar 07.00 – 20.30 circula 6 tramvaie  din 12 in 12 min. Prima plecare din Micro 19 este la ora 05.00 iar ultima plecare la ora 22.27 Prima plecare de la IPL este la ora 04.59 iar ultima plecare la ora 22.26.

 

–  Linia 44: Comat – P-ta Centrala: in intervalul orar 05.00 – 18.00 circula 2 tramvaie din 31 in 31 min iar in intervalul 18.00-22.30 circula un tramvai la 62 min. Prima plecare din P-ta Centrala  este la ora 06.58 iar ultima la ora 22.27. Prima plecare din Comat este la ora 06.58 iar ultima la ora 21.56.

 

Sursa: Transurb SA

Distribuie articolul

You May Also Like