Un crater a scos capul în lume fix printre utilajele care modernizează centrul orașului Galați. Acesta a apărut pe mijlocul străzii Navelor, în zona Nespălata, și a acoperit ambele sensuri de mers, îngreunând circulația. În momentul în care pământul s-a prăbușit, a fost avariată conducta de apă care trece prin zonă.
„Este un accident de teren, din punctul nostru de vedere. Pământul s-a prăbușit și a avariat conducta de apă din zonă. Anterior, nu am avut avarii acolo. Conducta este veche și urma să fie înlocuită. Noi intervenim deja, săpăm să vedem unde este problema, remediem avaria provocată de surpare și apoi vom aduce la cotă. Până în prezent, nu sunt probleme cu furnizarea apei reci”, a declarat purtătorul de cuvânt al Societății Apă Canal, Cornelia Arnăutu.
Surparea a apărut exact în zona în care se desfășoară lucrarea privind modernizarea centrului orașului Galați.