Accident mortal, în această dimineață, pe șoseaua dig Galați- Brăila. Șoferul unui microbuz de persoane, care mergea de la Galați spre Italia, a intrat într-o depășire neregulamentară pe contrasens și s-a ciocnit de un autoturism care circula de la Brăila spre Galați. În urma impactului, șoferul mașinii de Brăila, un bărbat de 40 ani, a murit pe loc.
„În urma coliziunii, a mai rezultat și rănirea pasagerului din microbuz. În accident a fost acroșat
un al treilea autovehicul, care circula in aceeași direcție cu microbuzul prevăzut cu remorcă. Șoferul microbuzului și cel al autoturismului acroșat au fost testați pentru alcool, rezultatul fiind zero. Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Va fi deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a precizat Laura Dan Belciugan de la IPJ Brăila.
Pe durata cercetărilor la fața locului, circulația a fost blocată pe DN 22 B, iar apoi s-a desfășurat pe un singur fir. Accidentul s-a produs în jurul orei 7.00.
Foto: GSDG