Mii de gălăţeni au participat la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României

Distribuie articolul

Gălățenii au sărbătorit Ziua Națională a României în stradă. Mii de oameni au participat pe parcursul zilei la ceremoniile organizate de Primărie și de Prefectură. Dimineață, la Catedrala Arhiepiscopală a fost un „Te Deum” iar la Mausoleul Eroilor de la Cimitirul Eternitatea s-a desfășurat un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori. Apoi, în jurul prânzului, gălățenii au venit la Prefectură. Acolo a fost intonat imnul de stat al României, prefectul județului Galați, Gabriel Panaitescu, a citit mesajul premierului Mihai Tudose iar actorul Vlad Vasiliu a rostit cuvântul către ostași al Regelui Ferdinand în 1917. Tot la Prefectură, s-au desfășurat un concert al Fanfarei „Valurile Dunării” şi un recital al Mariei Crăciun. Cel mai aşteptat moment a fost parada militarilor din Garnizoana Galați, a jandarmilor, a pompierilor, a polițiștilor şi a mijloacelor tehnice de intervenţie aparținând diferitelor structuri.

Ziua s-a încheiat la concertul de muzică populară de pe Faleza Dunării și la Universitate. De asemenea, la sediul principal al UDJ de pe strada Domnească a fost realizat un joc de lumini în cinstea Zilei Naționale a României. Cu ajutorul artei digitale, al multimedia și al echipamentelor de ultimă generație, pe fațada clădirii a fost realizat un spectacol captivant de lumini laser și efecte 3D acompaniat de sonorizare. Spectacolul de lumini a început la ora 17.00 și s-a încheiat la ora 21.00.

Distribuie articolul

You May Also Like