Liberalii gălățeni vor să facă lumină în parangheliile puterii. Opoziția solicită date despre evenimentele organizate de Primărie

Distribuie articolul

Liberalii au aprins lanterna ca să facă lumină în bezna în care stau pitiți mai mulți organizatori de evenimente publice, privați sau de la Primăria Galați. Spun reprezentanții PNL Galați că Primăria, în complicitate cu Fundația Sportul Gălățean, păstrează tăcerea cu privire la modul în care sunt cheltuiți banii gălățenilor, pe evenimente cel puțin dubioase din punct de vedere legal.

Liberalii au și exemple. Unul dintre acestea se numește „Back to school fair”, s-a desfășurat în toamna anului trecut, la Sala Siderurgistul, și s-a încheiat cu o mare „neînțelegere”: organizatorul se plânge că a ieșit în pagubă din cauza chiriei plătite pentru sala de sport, Primăria spune că nu a perceput nici o chirie, iar Fundația Sportul Gălățean declară că altă societate, nu cea care anunță că are pierderi, a organizat evenimentul!

„…pe de o parte, organizatorul Galfair se plânge că l-a costat chiria 320 lei/oră, iar Primăria Galați susține că nu a solicitat niciun ban în acest sens. În aceste condiții, apare întrebarea firească în ce buzunare s-au scurs sumele pe care Galfair Galați susține că le-a plătit drept chirie, deși, conform răspunsului primit de la primărie, nu a fost încheiat niciun document pentru închirierea sălii. Lumină în această situație ar fi putut face Fundația ”Sportul Gălățean”, entitate finanţată din banii municipalității, care însă a ales să păstreze tăcerea de mai bine de un an și nu a răspuns la nicio adresă oficială pe care am trimis-o, deși, conform legii, are obligația să răspundă în cel mult 30 de zile”, a anunțat Biroul de Presă al PNL Galați.

Liberalii și-au băgat nasul și în celebrul eveniment „La frați nu se pun hotare”, organizat în luna mai a acestui an. Atunci presa a scris despre parandărătul pe care îl pregăteau organizatorii, care ba vindeau bilete, ba intrarea era gratuită, iar costul organizării se modifica de la o zi la alta, în funcție de alinierea planetelor și a intereselor personale.

„Consilierii locali PNL s-au opus finanțării evenimentului din bugetul local, acesta fiind inclus în portofoliul de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri organizate de Direcția Județeană de Cultură, iar finanțarea este realizată exclusiv din fondurile Consiliului Județean. O eventuală finanțare din bugetul local ar fi însemnat, indubitabil, deturnare de fonduri. Deoarece Sala Sporturior este administrată tot de Fundația Sportul Gălățean, am cerut, tot prin adrese oficiale, să mi se comunice prețul de  închiriere al sălii pentru organizarea evenimentului. Însă, așa cum ne-a obișnuit deja, în cel mai profund dispreț la adresa gălățenilor, care au dreptul în permanență să știe modul în care sunt cheltuite fondurile publice, conducerea Fundației, care face parte din clientela politică a PSD Galați, a refuzat, din nou, să răspundă”, a anunțat PNL Galați.

La final, liberalii îi solicită primarului Ionuț Pucheanu „să ceară de urgență Fundației Sportul Gălățean să facă publice documentele și sumele încasate din organizarea acestor evenimente și, totodată, să ia măsuri ferme împotriva conducerii acesteia pentru reaua credință privind lipsa de comunicare a unor date publice, de interes general”. Hai să așteptăm!

Distribuie articolul

You May Also Like