Legume scumpe din cauza intermediarilor: legumicultorii gălățeni spun că prețul crește foarte mult de pe câmp până pe tarabă

Distribuie articolul

Legumicultorii din Matca scot în luna februarie prima producție din acest an de salată verde. Vândută direct din serele producătorilor, salată verde costă între 50 de lei și 60 de lei bucată. La piața din orașul Galați, salata este vândută cu aproximativ 2 lei sau cu 2.5 lei. De vină sunt intermediarii care cresc prețul real al produsului chiar și de cinci ori mai mult.

Legumicultorul Costică Pohrib a semănat în luna septembrie, anul trecut, 4.000 de fire de salată verde. Timp de patru luni şi jumătate le-a irigat şi le-a asigurat temperatură optimă de 13 grade Celsius. Legumicultorul trebuie să vândă producția rapid deoarece terenul din seră urmează să fie pregătit pentru o nouă cultură. Recolta este bună, cerere există, dar prețul la ușa serei este foarte mic.

„Salata aceasta a ajuns la maturitate, mai durează cel mult o săptămână, două. Ea trebuie tăiată, vândută. Noi o dăm cu cât ni se oferă aici pentru că nu avem posibilitatea de a pleca de acasă. Trebuie să scăpăm de marfă şi atunci suntem obligați să o dăm”, a explicat legumicultorul Costică Pohrib.

Pe drumul parcurs de legume între sere și magazine/tarabe apar, de obicei, mai mulți intermediari. De aceea, prețul crește semnificativ, în cazul salatei chiar și de cinci ori.

„La noi o iau cu 50, 60 de lei iar ei o vând cu doi lei, chiar și mai mult. Cui o vindeam dacă nu erau intermediarii? De exemplu, stăm cu varza de astă toamnă nu am avut cumpărători”, a declarat legumicultorul Gheorghe Condurache.

Situație se repetă și în cazul celorlalte legume și fructe. În județ s-au format rețele de intermediari care preiau produsele de la producători și le duc la depozite. De acolo, legumele și fructele sunt luate de alți intermediari și sunt transportate la magazine sau la piață.

Distribuie articolul

You May Also Like