La doi ani de la demarare, proiectul Terminalului Intermodal încă e ”în faza de proiectare”

Distribuie articolul

”Veşti bune pentru românii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. La Galaţi vor fi disponibile în curând până la 50.000 de joburi, ca urmare a demarării, zilele trecute, a unui proiect de infrastructură extrem de interesant”, titra ziarul Adevărul pe 26 octombrie 2016. După doi ani, nici măcar proiectul marii investiții nu e gata, abia fiind realizate studiile de teren premergătoare finalizării sub-proiectelor tehnice.

„Proiectul, cu o valoare totală de aproximativ 80 de milioane de euro, prevede realizarea în termen de zece ani a unei platforme multimodale în portul Galaţi, un obiectiv ce ar putea conduce la crearea a minim 50.000 de noi locuri de muncă, dar şi la înfiinţarea, la Galaţi, a diverse activităţi economice (de la servicii, până la industrie şi producţie în Zona Liberă sau Parcul Industrial)”, declara cu ocazia lansării proiectului Luigi Marius Ciubrei, directorul Administrației Portuare a Dunării Maritime.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor recunosc faptul că nu s-a mișcat mai nimic până acum. Senatorul liberal George Stângă a solicitat într-o întrebare adresată guvernanților să se comunice stadiul lucrărilor pentru Platforma Multimodală Galați.

”La momentul actual, proiectul se află în faza de proiectare, fiind elaborate studiile de teren, premergătoare finalizării sub-proiectelor tehnice. Data estimată de atribuire a licitaţiei privind lucrările de construcţie de modernizare a cheului este de 29 februarie 2019, iar începerea lucrărilor este preconizată pentru 15 martie 2019, cu termen de finalizare data de 15 septembrie 2020”, a răspuns Ion Iordăchescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

În prima etapă, demarată pe 25 octombrie 2016, lucrările sunt prevăzute a se desfăşura timp de trei ani şi opt luni. Trebuie amenajat un cheu cu o lungime de 8,5 kilometri, executate lucrări de dragare în Port Bazinul Nou,  umplerea parţială a bazinului portuar pentru a se crea spaţiu suplimentar pentru acostare şi nivelarea profilului elevaţiei în platforme. Valoarea acestei etape a proiectului este de 25,6 milioane de euro, din care finanţare nerambursabilă de la Comisia Europeană (prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF) este de 21.776.814 euro.

Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *