ISU se joacă de-a cutremurul. Un seism de 7,5 grade pe scara Richter a făcut ravagii în Tecuci

Distribuie articolul

Un cutremur de pământ din zona Vrancea cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter a făcut ravagii la Tecuci. Seismul care s-a produs la ora 8.55 a darâmat numeroase clădiri și poduri, a blocat străzi și calea ferată și a întrerupt rețelele de electricitate și gaz. Zeci de victime sunt prinse sub dărâmături într-un complex comercial și la o școală din oraș iar pompierii intervin pentru salvarea lor. Este, din fericire, scenariul unui exercițiu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați.

„În data de 17.05.2017 la ora 08.55, în zona Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara RICHTER, la adâncimea de 140 km, cu epicentrul în localitatea Nereju și care a avut o durată de 54 de secunde. Din datele furnizate de apelanţii din municipiul Tecuci s-au constatat următoarele efecte negative:

– 1 imobil avariate/afectate (1 magazin comercial Kaufland) în care se estimează un număr de 64 clienţi care necesită a fi evacuate;

– hala din Piaţa Centrala, situată pe strada 13 septembrie s-a prăbuşit;

– blocarea intersecției str. Gh. Pătraşcu cu str. 1 Decembrie 1918;

– strada Nicoreşti , str. Speranţei şi str. Feroviarilor sunt impracticabile;

– avarierea rețelei de alimentare cu energie electrică și a reţelei de distribuție gaz metan care alimentează zona Criviţeni;

– între localitățile Tecuci și Cosmeşti circulația pe calea ferată este blocată;

– necesitatea evacuării persoanelor aflate în Şcoala gimnazială nr. 11 Iorgu Iordan Tecuci şi transportul a 15 persoane către spital.

– podeţul rutier peste râul Tecucel de pe str. Feroviarilor este distrus;

– avarierea rezervoarelor de combustibil din carul Staţiilor Peco Rompetrol  şi Lukoil, situate pe str. 1  decembrie 1918 la ieşirea din mun. Tecuci spre mun. Galaţi”, se arată în comunicatul ISU Galați

La acţiunea care se desfășoară joi între orele 9.00 și 11.00, participă pompieri, polițiști, jandarmi și reprezentanți ai serviciului de ambulanță. Exercițiul pompierilor are ca principal scop verificarea capacităţii de reacţie a forţelor de ordine și dezvoltarea colaborării între instituții.

Distribuie articolul

You May Also Like