Cu toată „explozia” proiectelor de digitalizare a administrației publice, derulate cu „bani grei” de mai toate instituțiile românești, sau cel puțin așa se clamează în spațiul public, în mediul online există sentimentul utilizatorilor că aceste instituții nu lucrează sau sunt „părăsite”.
Website-urile, acolo unde ele funcționează, sunt dezolante, ca aspect dar și ca informații folositoare la zi. Iar utilizatorii, trimiși acasă, de multe ori de funcționari care „se dau loviți” de o nebuloasă a sarcinilor de muncă, atunci când, disperați, oamenii încearcă fizic să afle ce au de făcut, devin resemnați sau…ies în stradă să protesteze.
Nu mai vorbim de multitudinea de canale de social media. Nu puține instituții susțin că „sunt în grafic”, dacă este să te iei după nenumăratele raportări a diverșilor șefi și șefuți din birouri sau a funcționarilor desemnați să mai bage în seamă și cetățeanul. Căci, deh!, activitățile din domeniu sunt bine aspectate: cursuri peste cursuri, diplome și suplimentări la salarii și ștaif-ul de rigoare- invitarea la tot felul de simpozioane și seminarii pe tema digitalizării, nominalizați și înscriși sub titulaturi din ce în ce mai pompoase.
Dincolo de toate, cine „scutură copacul” sau mai exact, cine bagă ștecherul în priză, pentru ca informațiile publice să fie accesibile, facil de utilizat și de înțeles de către cetățean?
