Ieri, principala informație apărută în presa locală a fost schimbarea de la vârful conducerii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați.
Unele informații se refereau la demiterea dr. Liliana Moise printr-o decizie a Ministerului Sănătății pe motive legate de ineficiența procesului de vaccinare a populației, altele de o simplă încetare de mandat cauzată de expirarea acestuia.
Județul Galați se află la nivel național undeva la mijlocul clasamentului, mai precis pe poziția 23, de aceea zvonurile privind o demitere generată de incompetență nu prea stau „în picioare” dacă ne raportăm la faptul că prin județele care stau mult mai rău nu s-au produs înlocuiri pe funcții.
De exemplu, la Suceava (10%), Botoșani (10,4%) ori Giurgiu (10,5) nu s-a schimbat nici un director DSP iar până la 14,7 cât are Galațiul mai sunt vreo 16 județe care, de asemenea nu au directori DSP demiși.
Acum, nici nu putem face din procentul Galațiului vreo mare realizare cum nu putem pune nici „în cârca” unei singure persoane procentul de vaccinare județean.
Și anul trecut, prin luna mai, Liliana Moise a avut o sincopă de management, renunțând o perioadă scurtă la funcție, revenind după ce Ministerul direcționase o „tanti socialistă” de pe la Argeș căreia însă nu i-a prea plăcut Galațiul și n-a „aterizat” pe post”.
Logic, am cerut și un punct de vedere al DSP-ului gălățean, purtătorul de cuvânt al instituției, psih. Liliana Iordăchescu precizând următoarele:
„Începând cu data de 5 mai a.c., d-nei dr. Liliana Moise ii încetează exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de director executiv a DSP a județului Galați, reluându-și activitatea pe funcția publică de conducere de șef serviciu la Serviciul Control în Sănătate Publică – DSP Galați. În toată perioada cât a fost director executiv la DSP Galați nu i s-a reproșat nimic și astfel pandemia datorată virusului SARS COV2 a fost gestionată eficient. Campania de vaccinare anti Covid 19 a fost și este coordonată de la nivel județean de un nucleu de coordonare, iar de la nivelul DSP Galați este coordonata de d-na dr. Ghiurcă Mihaela, campanie care s-a derulat până în prezent în condiții optime. D-na dr. Liliana Moise și-a dus la bun sfârșit mandatul cu profesionalism, corectitudine si dăruire.”
Bun. Scuzând scriitura ordinară a doamnei psiholog – purtător de cuvânt, trebuie spus că este foarte posibil că ar trebui să vorbim de o încetare de mandat a directorului Liliana Moise și nu despre o demitere. Dar, la fel de corect putem afirma ușor că la Galați campania de vaccinare este departe de a fi considerată una de succes iar aceste numiri excesive temporare prin detașări dintr-un județ în altul sunt deja un soi de sport extrem de care Executivul chiar abuzează. Nu putem vorbi de performanțe manageriale pe mandate temporare de 3-6 luni ori un an.