În Zona Liberă Galați se trăiește ca în Germania. Salariile directorilor cresc amețitor

Distribuie articolul

Zilele acestea, prin Galați miroase a cașcaval. La societățile subordonate Primăriei, se taie bucăți din marele cașcaval public, cunoscut sub numele de buget. Salariații, directorii și sindicaliștii așteaptă cu gura căscată ca să vadă ce le pică din marea împărțeală.

Despre bătaia pe cașcavalul Transurb s-a mai scris. În schimb, dinspre Zona Liberă nu se aude mare lucru. Ne-am uitat noi de curiozitate ca să aflăm ce au de împărțit cei 25 de salariați ai societății care, în mod neobișnuit pentru Galați, produce profit. Bineînțeles, bucata cea mare le revine celor doi directori. Pentru ei, sunt pregătite o creștere de 151% la capitolul bonusuri(până la 148.000 de lei/an) și o majorare de 154% la salarii(până la 265.000 lei/an). Ne băgăm în matematica elementară și aflăm că un director (la stat) va primi doar din salariu peste 10.000 de lei lunar!

Și pentru salariați sunt prevăzute creșteri dar nu la fel de spectaculoase. După marea împărțeală, salariul mediu pe societate va crește de la 4.422 de lei la 5.813 lei. Ceva mai norocoase sunt „fantomele” politice din Consiliul de Administrație care vor primi indemnizații mult mai mari decât în prezent. Bugetul pentru CA va crește de la 47.000 de lei la 92.000 lei. Tot despre o creștere vorbim în cazul cheltuielilor cu paza. Ca să păzească acareturile de la Zona Liberă, o firmă cu stea norocoasă va primi anul acesta 283.000 de lei. Asta după ce în 2016 paza a costat 192.000 de lei iar în 2017, 251.000 lei, ceea ce înseamnă că s-au înmulțit hoții sau proștii.

Ca să justifice asemenea creșteri cu salariile și cheltuielile, domnii de la Zona Liberă ar trebui să joace la loto. Pentru că loteria nu are ce căuta în documentele oficiale, cei care au aranjat cifrele au tras din condei o linie și au preconizat pentru anul în curs o creștere a profitului cu 23 de procente. Altfel spus, ei își împart blana ursului din pădure cu mențiunea că nota de plată pentru trofeu va fi oricum achitată de publicul spectator la marea hăituială a leului public.

Distribuie articolul

You May Also Like