Georgică ot peneleu continuă campania electorală deșănțată!
După ce acum vreo două luni și-un pic gașca Șoșoaiecei, pretesta în fața Prefecturii nemulțumiți de prețul apei chioare din municipiu, a venit rândul „galbinilor” să preia cu copy-paste problema.
Acum, nu comentăm că ar avea sau nu dreptate, nici măcar faptul că prin Consiliul Local, aleșii PNL au putut să-și expună mai abitir chestiunea, atunci când s-au votat noile tarife.
Admitem doar că Georgică după celebra găselniță cu „Binele învinge” se codește frontal, exclusiv electoral, cu o temă preluată de la prietenii într-ale politichiei, am numit aici, gașca Dianei Șoșoacă.
O asociere probabil vomitivă dar, cu siguranță, o preluare de temă, indubitabilă.
Acum, așteptări prea mari în ceea ce privește originalitatea la liberali, n-am prea avea, chiar dacă acolo sunt oameni, și nu puțini, cu expertiză. Acum că nu sunt lăsați să aplice idei sau teme noi și concludente, e o chestiune bine știută, prăfuitul Georgică și câțiva din jurul său ce-i țin sacoșele la vreme de asfințit, conducând ceea ce a mai rămas prin PNL, fix ca la colhoz.
Spune el, Georgică ot peneleu, că i-ar fi spus lui cetățenii Galațiului că apa ar fi prea scumpă și nu-și mai permit achitarea facturilor.
Poate așa o fi, numai că din ce am văzut noi în consfătuirile lor prin diverse locații ce aduc mai degrabă a bodegi, acolo, plângăcioșii cu tariful apei consumau fix o bere Ursus.
Așa că, „derutatul”, sau mă rog, deputatul PNL, George Stângă va strânge semnături pe la bodegile unde ședințuiește de la cei ce-s nemulțumiți probabil că apa-i udă…