Dobre, acest „pe care” iliberal, fără macaz spre linia moartă!

Distribuie articolul

Cum era de așteptat, Conferința Județeană a PNL Galați a început într-o notă tensionată, principalele „jobene” fiind Emil Strungă și…cu voia dumneavoastră,ultimul din lista scurtă, Victor Paul Dobre.


A fost probabil ultima zvâcnire a celor două personaje, cei aproape 450 de delegați prezenți apostrofandu- i la scenă deschisă.


Emil Strungă, în calitatea sa de președinte al Comisiei Județene de Arbitraj a citit o epistolă prin care anunța audiența că alegerile din organizațiile locale Galați, Gohor, Piscu și Cuca n-ar fi fost statutare și, în consecință, nici „judeteana” n-ar avea un alt statut.


Reacția celor prezenți, chiar dacă una la limita admisibilă-uneori chiar cu accente de peluză- s-a concretizat prin a-l trimite la plimbare pe cel ce foarte probabil s-a aflat la final de mandat în această comisie.


După o scurtă intervenție a președintelui George Stângă, inevitabil a cerut cuvântul vicepreședintele regional, Victor Paul Dobre, aceasta încercând un contraatac bazat pe șantaj emoțional. Le-a cerut celor prezenți să fie liberali, el ce semna monstruozitatea numită USL, le-a rememorat ceva basme cu activitatea sa iar la final i-a întrebat pe primarii cu vechi ștate dacă le place cum decurge ședința.


Am reținut din reacția sălii răspunsuri de genul: „Lasa-ne!”, „USL”, „Du-te!” și evident două pe care le vom expune mai jos.


„Mulțumesc că ați avut încredere și mi-ați acordat sprijinul prin vot pentru a fi vicepreședintele PNL pe regiunea de Sud-Est” a spus Victor Paul Dobre, reacția imediată a sălii fiind:”Am greșit!”


„Din acest motiv, mandatul care l-ați acordat acum patru ani, vă mulțumesc tuturor!”, concluziona același Dobre.


După atâtea mandate de deputat, vicepreședinte CJ, prefect etc. să te corecteze sala cu celebrul…”pe care…” e de noaptea minții.
Dintre cei trei iezi cucuieti ce puneau bazele USL la Galați- Nica, Dobre și Durbacă- unul a eșuat în senilitate, unul foarte probabil și-a încheiat cariere politică în weekendul trecut iar ultimul, mare iubitor de Cricova-superior, se zvonește că ar dori să se retragă din politică, posibil într-o cramă.


Alegerile au avut rezultatul scontat, din cei 500 de delegați fiind prezenți 447.


A fost aleasă noua conducere PNL Galați, cu George Stângă-presedinte, George Scarlat și Onut Atanasiu, primvicepresedinti.Trezorier va fi Iulian Iosif iar purtător de cuvânt, primarul Tecuciului, Lucian Costin.


Vicepreședinți pentru următorii patru ani au fost aleși Andra Costache, Paul Cristea, Valentin Radu, Adrian Pârvu, Viorel Cristovici, Georgia Mocanu și Gina Brânzan.


Revenim pe subiect.


Distribuie articolul

You May Also Like