George Stângă, președinte PNL Galați: USR a fost nociv pentru județul Galați, incompetența crasă îi caracterizează pe usr-iști


George Stângă, președintele PNL Galați susține că USR a fost nociv pentru județul Galați și că eliberarea din funcții a celor de la USR reprezintă o gură de aer pentru multe administrații locale.

Liderul liberal l-a oferit ca exemplu pe fostul prefect susținut de USR din cauza căruia, spune Stângă, localitățile din județul Galați afectate de inundații nu au primit despăgubiri de la Guvern
George Stângă vorbește despre un „blocaj tipic USR-ist”, din cauza căruia nu au primit despăgubiri 21 de localități și municipiul Galați afectate de inundațiile ce au avut loc în această vară.


Potrivit lui Stângă, Guvernul României a alocat, săptămâna trecută, peste 377 de milioane de lei din Fondul de Intervenție, pentru județele afectate de calamitățile naturale. Șeful PNL Galați îl consideră „incompetent” pe fostul prefect de la USR, Gabriel Panaitescu, deoarece nu a depus nicio solicitare pentru alocarea de fonduri.

Din acest motiv, Galațiul nu s-a regăsit pe lista județelor care au primit sprijin financiar de la guvern.


„În ciuda cererilor depuse de administrațiile locale afectate de inundații, habarnistul Panaitescu nu a urmat procedura și nu a transmis solicitările către Guvern pentru alocarea de fonduri pentru refacerea drumurilor, podețelor sau a altor obiective calamitate. Până acum, am preferat să dăm dovadă de maturitate politică și am făcut compromisul de a nu-i trage de urechi pe cei de la USR pentru greșelile pe care le-au tot făcut, dar nu mai putem tolera incompetența crasă care îi caracterizează pe usr-iști, mai ales că acest fapt îi afectează direct pe gălățeni. USR a fost nociv pentru județul Galați. Singura decizie bună pentru români pe care a luat-o USR a fost să plece de la guvernare”, a declarat George Stângă, președinte PNL Galați.


În cea de-a doua etapă a alocării din Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului, subprefecții liberali, care au preluat atribuțiile fostului prefect, au deblocat situația, anunță George Stângă.


„În urma inundațiilor care au avut loc în lunile mai-august 2021, la Instituția Prefectului au fost înregistrate 20 de rapoarte operative pentru care au fost constituite comisii de evaluare a pagubelor. Deși avea posibilitatea, poate chiar obligația, ca în baza acestor rapoarte să inițieze o Hotărâre de Guvern, la acel moment, Instituția Prefectului Galați, condusă de Gabriel Panaitescu (USR) nu a făcut acest lucru, Galațiul fiind astăzi un județ care nu a putut beneficia de aceste despăgubiri. Din discuțiile avute la nivel național cu reprezentații Guvernului, vom face tot posibilului pentru remedierea problemei cu celeritate”, a anunțat subprefectul Andra Costache.


Instituția Prefectului Galați a depus, vineri, documentația pentru alocarea de fonduri în valoare de peste 6 milioane lei pentru mai multe obiective din județ afectate de inundații din localitățile Târgu Bujor, Berești, Bălăbănești, Bălășești, Băneasa, Berești – Meria, Costache Negri, Drăgușeni, Fârțănești, Foltești, Jorăști, Matca, Măstăcani, Oancea, Schela, Scânteiești, Smulți, Suceveni, Rădești, Valea Mărului și municipiul Galați.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns