Cursuri față în față la Universitatea Dunărea de Jos din Galați

Distribuie articolul


Conducerea Universității Dunărea de Jos din Galați a anunțat că anul universitar va începe cu cursuri organizate în mod tradițional, cu prezența fizică a studenților.

Excepție vor fi cursurile care se organizează în săli în care nu se pot respecta cerințele de distanțare fizică.


Decizia a fost luată în unanimitate de membrii conducerii UDJ.


„Anul universitar 2021-2022 se va desfășura față în față (on-site), cu excepția situațiilor în care consiliile facultăților constată că nu se pot respectă cerințele de distanțare fizică, potrivit prevederilor legislației în vigoare privind Covid-19. Acest lucru a fost hotărât de către Consiliul de Administratie și Senatul Universității „Dunărea de Jos“ din Galaţi, cu unanimitate de voturi. Așadar, dragi studenți, începând cu 4 octombrie, va așteptăm să începeți parcurgerea celei mai frumoase și dinamice perioade din viață voastră”, a declarat rectorul Universității „Dunărea de Jos“ din Galaţi, Puiu Lucian Georgescu.


Cursurile și lucrările practice se vor desfășura conform prevederilor legislației în vigoare și se vor adapta în funcție de situația epidemiologică și a hotărârilor comitetului pentru situații de urgență.

De asemenea, în cadrul universității va fi un centru de vaccinare, vor fi oferite măști de protecție și va exista o strategie de testare a studenților și profesorilor.


„Vom avea special amenajat pentru studenți, din nou, un centru de vaccinare în cadrul Complexului studenţesc Al. I. Cuza, avem în stoc peste 100.000 de măști, ca și anul trecut vom avea o strategie de testare rapidă și RT-PCR pentru a preveni și localiza la timp orice potențial focar”, a anunțat prorectorul Universității Dunărea de Jos din Galaţi, Alexandru Nechifor.


Universitatea gălățeană este una dintre puținele din țară care va organiza cursuri față în față.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns