Încălzirea locuințelor pe timpul sezonului rece cu gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, este suportată de stat pentru cei care au pragul maxim al veniturilor de 750 lei/persoană, iar în cazul energiei termice furnizată în sistem centralizat pragul maxim de 786 lei/persoană iar în cazul familiei și de 1082 lei în cazul persoanei singure.
În contextul măsurilor adoptate prin Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, prin care au fost adoptate măsuri de protecţie socială în scopul de a evita excluziunea socială a unei părţi din pensionarii sistemului public de pensii, care reprezintă o categorie defavorizată de persoane în contextul crizei economice actuale şi pentru asigurarea unui venit minim de subzistenţă, avându-se în vedere situaţia economică şi socială din România, de la data de 1 septembrie 2020 a fost majorată indemnizaţia socială pentru pensionari cu 14%, de la 704 lei la 800 lei.
Având în vedere că veniturile pentru aceste persoane au fost majorate începând cu data de 1 septembrie 2020, prin creşterea valorii punctului de pensie cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei, o parte dintre persoanele vârstnice nu au mai beneficiat de dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei deoarece plafoanele pentru obținerea ajutorului de încălzire au fost depășite.
Astfel că, prin suportarea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinţei veniturile persoanelor vârstnice nu mai pot asigura necesarul de trai în perioada sezonului rece.
Printr-un nou proiect de act normativ, care se află la Camera Deputaților, se propune o modificare ce constă în majorarea pragului maxim de venituri până la care se acordă ajutorul pentru incălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, de la 1,5 ISR (750 lei) la 1,6 ISR (800 lei).
Această majorare se impune şi în cazul încălzirii cu energie termică în sistem centralizat, pentru acest sistem de încălzire, nivelul maxim de venituri fiind stabilit la 1,572 ISR (786 lei/persoană) în cazul familiei şi se propune majorarea la 1,6 ISR (800 lei), în cazul persoanei singure nefiind necesară majorarea acestei limite, aceasta fiind în prezent de 1.082 lei.
De asemenea, se propune şi modificarea definiţiei consumatorului vulnerabil corespunzător modificarilor propuse pentru nivelul veniturilor până la care se acordă ajutorul pentru incălzirea locuinţei.