Gala Comunității Gălățene este un eveniment de recunoaștere a binelui făcut de gălățeni pentru comunitate. Eforturile făcute de aceștia, de companii, ONG-uri și instituții publice pentru dezvoltarea comunității locale și pentru implicarea socială merită puse în lumină și recunoscute public.
Evenimentul va ajuta comunitatea să se regăsească și să se recunoască.
Gălățenii sunt invitați să participe în număr cât mai mare, să susțină persoanele nominalizate la link-ul https://galacomunitatiigalatene.ro/ și, nu în ultimul rând, Fondul de Burse, programul care sprijină tinerii cu rezultate bune și foarte bune la învățătură, dar care – din pricina veniturilor foarte scăzute ale familiilor din care provin – riscă abandonul școlar.
Mai multe despre Fondul de Burse aflați accesând link-ul www.fundatiacomunitaragalati.ro/fondul-de-burse .
„Intrarea la acest eveniment se face pe bază de invitații, de aceea vă rugăm să contactați organizatorii despre cum puteți intra în posesia uneia.
Insistăm foarte mult ca intrarea la eveniment să se facă exclusiv în intervalul orar 18:00 – 18:45, în condițiile în care evenimentul va începe cel târziu la ora 19:00. Din acel moment, ne rezervăm dreptul de a nu mai accepta pe nimeni în sală și de a închide ușile Teatrului Dramatic, indiferent dacă persoana întârziată a plătit sau nu invitație.
Dress code recomandat: Cocktail Attire”, informează organizatorii evenimentului.