Chiar dacă ne apropiem cu pași repezi de finalul mandatelor de parlamentar și implicit de alegerile legislative cel mai probabil spre final de toamnă, pentru traseistul politic Cristian Dima oftica pentru eșecul de-acum patru ani ecât casa.
După ce a tras sfori pe la șeful său de partid, alt traseist notoriu, ce răspunde la numele de Tăriceanu, Dimache e pus în față unei noi provocări, aceea de a fi pesedist cu acte în regulă.
N-ar fi o problemă pentru că e învățat cu noile provocări, însă în groapa cu lei roșii e mai complicat. Mai toți liderii de partid ce au ajuns în PSD în urma unei fuziuni au sfârșit lamentabil. Ei sunt priviți cu suspiciune și trași urgent pe linie moartă. Dar asta-i viața, când ai scopuri mărunte…
Altceva e cu Dimache al nostru.
De ceva vreme, ca să dea bine la noii, sau mă rog, viitorii șefi, ne bombardează pe rețelele de socializare cu lozinci care mai de care mai tâmpe, mesaje aiuritoare prin care atacă guvernarea ignorând total riscurile sanitare.
Trecând peste idioțenii de genul …Declarația zilei din ultimele săptămâni!!!, Dimache zice că „ Realitatea e ca 40% din românii (dintre ,Cristinele!) aflați la pensie au venituri din pensie (super, repetiția!) mai mici de 1000 de lei”.
Păi, băi băiatule, dar cu războinica Olguța, ăștia 40% aveau mai mult? Urlați că pensiile trebuie mărite, că e lege, că viața e …greu, dar nu vreți să renunțați la pensiile speciale. De ce? Nu vă mai asigură Dorneanu, spatele? Nu mai ține Renate de șase? Sau știți a fi… decât ipocriți?