Fluidizare – Da, parcare – Ba!

Distribuie articolul

Primul sondaj realizat de municipalitate pe Facebook referitor la modernizarea unui segment de drum a dus la un rezultat previzibil: majoritatea celor care s-au exprimat a votat în favoarea fluidizării traficului, mai puțin de un sfert optând pentru suplimentarea numărului de locuri de parcare.

”Aproximativ 10.500 de persoane s-au pronunțat în cadrul sondajului și le mulțumesc tuturor. Numărul mare este încă o dovadă că gălățenii sunt receptivi la ideile noi. Ținem cont de aceste păreri pentru proiectul de modernizare a celor două artere importante ale orașului”, a declarat astăzi Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Acesta a lansat miercuri, pe pagina oficială a rețelei de socializare, o consultare publică privind proiectul de modernizare, cu fonduri europene, a străzilor Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918. Sondajul s-a încheiat vineri, la ora 11.00.

77% dintre respondenți s-au declarat în favoarea modernizării bulevardului la două benzi pe sensul de mers în vreme ce doar 23% au optat pentru suplimentarea locurilor de parcare și diminuarea la o bandă pe sens.

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, pe 23 aprilie, contractul de finanțare cu fonduri europene pentru obiectul ”Modernizare linii tramvai și carosabil străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918”, un proiect major de investiții, a cărui valoare este de 104.373.966 lei, din care valoarea totală eligibilă – 89.628.219 lei, iar valoarea neeligibilă – 14.745.746 lei.

Nu toți gălățenii au privit cu ochi buni această inițiativă, motivând că pot vota și conturile false de pe Facebook ori copii sau persoane din alte localități sau chiar țări.

”Este oarecum defectuos gândit acest sondaj cât timp este adresat atât celor cu permis de conducător auto, cât și celor care sunt pietoni, incluzând aici mai multe categorii de vârstă, de la școlari și până la pensionari. Ideea sondajului este binevenită, dar nu aș considera votul final ca factor EXCLUSIV în stabilirea deciziei. Până la urmă pentru ce mai avem departament de arhitectură, departament de siguranța traficului și tot așa mai departe dacă deciziile sunt luate EXCLUSIV pe rețelele de socializare?”, se întreabă pe canalul de socializare Alexandru Vatachi.

Distribuie articolul

You May Also Like