Accident la Tecuci. Un bărbat a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a lovit de o autoutilitară

Distribuie articolul

Un accident de circulație a avut loc vineri, în județul Galați. Incidentul s-a produs pe DJ251 la intrarea în Tecuci, dinspre Matca.

Un autoturism Logan s-a lovit de o autoutilitară Mercedes. În urma coliziunii a fost rănit un bărbat, șoferul autoturismului, care se pare că nu a acordat prioritate de trecere.

Surse din lumea medicală au spus că victima accidentului este un bărbat de 68 de ani. Acesta era singur în mașină și se pare că a suferit un traumatism cranian. Rănitul a fost preluat de SMURD și este transportat la spitalul din Tecuci.

Probabil, de acolo va fi transferat la Galați, la Spitalul de Urgență, pentru realizarea unor controale amănunțite, au precizat sursele.

Polițiștii rutieri fac cercetări la fața locului pentru a stabili cine este vinovat de producerea accidentului. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.

„Accidentul s-a produs pe DJ 251, pe sensul de mers de la Matca spre Tecuci. Șoferul unui autoturism care circula pe această direcție a efectuat o manevră de întoarcere, fără să se asigure, și a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula pe aceeași direcție. Din impact a rezultat rănirea șoferului autoturismului, care a fost transportat la spitalul din Tecuci. Ambii conducători auto au fost testați pentru alcool, rezultatul fiind zero”, a declarat comisarul șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

În acest caz polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul

You May Also Like