Amenzile la radar, mai greu de contestat

Distribuie articolul

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin Decizia nr. 3/2018, că „(…) erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei sunt cerințe metrologice aplicabile numai în procedura de atestare a unui cinemometru de către entităţile (…), respectiv doar la momentul verificării și omologării aparatului”. Cu alte cuvinte, șoferii nu se mai pot prevala de erorile radarelor pentru a contesta sancțiunile primite pentru depășirea limitelor legale de viteză, întrucât marja de eroare legală nu e relevantă pentru momentul constatării contravenției rutiere. Odată publicate în Monitorul Oficial, deciziile Curții Supreme sunt generale și obligatorii pentru toate instanțele.

Textul de lege supus atenției ÎCCJ de Curtea de Apel Bacău, printr-un recurs în interesul legii, a generat o practică neunitară, unii judecători interpretând chestiunea într-un fel, alții în alt fel. Întrebarea la care au avut de răspuns magistrații Curții Supreme a fost: contează sau nu erorile maxime de măsurare ale radarelor și la momentul când se constată contravenția, adică depășirea limitelor legale de viteză? Pentru că au existat situații în care șoferii au contestat amenzile, folosindu-se de aceste erori ale aparatelor, și au avut câștig de cauză. Judecătorii ÎCCJ nu validat practica celor care au spus că aceste erori pot fi luate în considerare și când se constată contravențiile rutiere, prin urmare, șoferii nu vor mai avea de acum câștig de cauză în astfel de procese. Ele contează doar atunci când aparatele radar sunt verificate și omologate de autoritățile legale pentru a intra pe piață, dar nu și ulterior.

Distribuie articolul

You May Also Like