Electrica mai „tare” decât Statul! A lăsat în beznă ITM Galați și „fără plată” o zi, angajații instituției. Care „s-au bătut de muscă”

Distribuie articolul

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a anunțat pe pagina de facebook că, vineri, 29 martie, nu va putea asigura obișnuitele operațiuni cu publicul.

”Motivul este unul nu foarte des întâlnit, și anume acela că sediul ITM nu va avea curent electric timp de cinci ore”, ne-au spus, oarecum intrigați, reprezentanții instituției.

Situația neobișnuită, chiar și pentru inspectorii de muncă, nu a fost creată din cauza vreunui blocaj financiar și nici din cauza vreunui „accident” tehnic sau a vreunui diferend instituțional, spunem noi. Ci chiar cauzată de o anumită suficiență și „superioritate” indusă la nivelul acestor mari furnizori de servicii cu alură de monopol pe piață. ”Când vor mușchii lor, hop și lacătul!” Se închide tot, ”ca așa vrem noi, chipurile, avem treabă!”, în condițiile în care toate celelalte activități economice, administrative și sociale ar trebui să își urmeze cursul normal. Adresa primită de la furnizorul de servicii și făcută publică de către ITM Galați atestă, tocmai, această nesimțire și monopol la care s-a ajuns. Asta în condițiile în care legislația ar impune intervenții de gen, fără să se afecteze vizibil celelalte activități publice, mult mai importante pentru comunitate decât activitățile interne ale unei oarecare companii.

„Conform adresei transmise de Distribuție Energie Electrică România Sucursala Galați, în data de 29 martie 2024 (interval orar 10,00-15,00) se va întrerupe distribuția energiei electrice la Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați, deoarece sunt programate lucrări de modernizare a instalației de alimentare cu energie electrică (PT DMSS Țiglina 1). Prin urmare, instituția noastră este în imposibilitate de a prelua orice tip de documente, inclusiv registre de evidență a salariaților și nu va putea elibera parole”, se spune în adresa primită de ITM Galați.


Distribuie articolul

You May Also Like