Deputatul aiuristic, vecin cu Tache și Ianke

Recentele atacuri lansate în spațiul public de către unii lideri politici la adresa Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați (CJSU) sunt pe cât de hilare, pe atât de neconforme cu standardele impuse de protocoalele Ministerului Sănătății.

În urmă cu câteva zile un deputat gălățean ce reprezintă o formațiune politică de dreapta a lansat, total aiuristic, acuzații atât la nivelul autorităților cât și a CJSU.

De altfel, parlamentarul în cauză, căruia din decență nici nu-i vom publica numele, un fel de Gică Contra local, are de ceva vreme câte ceva de împărțit cu toată scena politică gălățeană printr-un mod tipic propagandei rudimentare.

Concret, atacul înverșunat tipic mâniei proletare asupra faptului că nu s-au făcut teste suficiente încă din prima fază a apariției cazurilor în Galați e de noaptea minții. Domnia sa uită intenționat faptul că în 4 aprilie s-a instituit acea carantină și abia cinci zile mai târziu, pe 9 aprilie, în Ordonanța militară nr.8 aveam și prevederi legislative.

Apoi, alt lucru elementar, nu trebuie să fii medic de specialitate, nici măcar atârnător de bișnițăreală cu alimente pe la nu știu ce grădinițe ca să-ți dai seama că o testare prematură, în primele zile ar fi însemnat automat bani aruncați pe fereastră.

Prefectul județului Galați, Gabriel Ioan Avrămescu ne-a declarat că testarea în fază incipientă a unei persoane suspecte de infectare cu Covid 19 nu poate avea decât un singur rezultat. Va fi negativ.

”Când ai simptome, testarea te ajută. În primele zile însă, chiar dacă ești contaminat, doar împrăștii boala. Infectezi un număr mai mic sau mai mare de persoane după care devii pozitiv. Abia atunci se impune testarea unei persoane infectate. Un test prematur nu ajută pe nimeni. ” , a mai spus prefectul județului Galați, Gabriel Ioan Avrămescu.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns