UPDATE: VIDEO și FOTO: La Galați se irigă și se asfaltează în timp ce plouă. De vină nu sunt autoritățile, ci un soft prost grămadă!

Distribuie articolul

UPDATE/ Avem o informație pentru postacii care s-au repezit să apere onoarea nereperată a domnilor edili și care au susținut că softul ce controlează sistemul de irigații nu poate fi întrerupt. Potrivit autorităților locale, softul jucăuș poate fi întrerupt iar isprava de luni este cauzată de erori, secetă și persoane rău intenționate.

„Cantitatea de apă care a ajuns la sol nu este suficientă pentru dezvoltarea normală a plantelor şi atunci ea trebuie suplimentată prin udat pentru că altă metodă nu există. Să spunem că a plouat, dar mai mult a udat puțin, iar aceste plantele trebuie udate corespunzător pentru că altfel se usucă. La aspersoare a fost o problemă cu o electrovană care a fost schimbată şi mă aştept ca, de acum înainte, să funcţioneze normal. Vizavi de faptul că unele udă trotuarul sau carosabilul, motivul este pentru că acele aspersoare au o mişcare pe verticală, sus și jos. Aşa cum sunt orientate, ele aşa rămân, faptul că sunt întoarse şi udă astfaltul, este doar o interevenţie a unui om rău intenţionat care le orientează unde vrea el. Sunt zone unde mergem şi de două ori pe săptămână ca să le reglăm din cauza unor astfel de oameni care dau cu piciorul în ele, umbă la ele. Dacă au senzor de ploaie, aspersoarele se opresc singure, dar nu toate au. Noi oprim aspersoarele în cazul în care sunt anunţate cantităţi importante de ploaie sau suficiente pentru necesarul de apă din pământ. Dacă nu, le lăsăm să îşi facă treaba, dar o burniţă cum a fost astăzi nu satisface nevoia de apă a pământului. La cantitatea de apă care a fost astăzi nu trebuiau oprite şi nici udatul cu cisterna”, a declarat Bogdan Ardean, directorul societății Gospodărire Urbană.

Practic, postacii au căzut în capcana intinsă chiar de „angajatorii” lor. Anul trecut, edilii au dat vina pe soft atunci când au fost acuzați că risipesc bani publici irigând pe timp de ploaie.

————-

 

No comment sau motiv de înjurat Primăria. Voi stabiliți, noi vă oferim informația: aspersoarele și salariații Gospodărire Urbană udă gazonul și florile de pe domeniul public în timp ce plouă.

Explicația este că așa a vrut Dumnezu, să plouă. Apoi, în discuție apare un soft care controlează aspersoarele și care nu poate fi oprit când începe să plouă. Dar angajații societății Gospodărire Urbană care udă gazonul cu furtunul conectat la o cisternă sunt controlați tot de un soft? Pentru că asta înseamnă că inteligenții care populează administrația locală au avut mare ghinion și au cumpărat cel mai prost soft din lume.

 

Ploaia a început luni și, potrivit prognozelor, va ține până spre sfârșitul săptămânii. Să le dea Primăria umbrele angajaților GU care udă cu furtunul, ca să nu răcească, iar aspersoarele să fie cumva protejate, să nu ruginească. De fapt, umbrele ar trebui să primească și salariații Ecosal care luni, în timp ce ploua, au asfaltat în cartierul D.Cantemir. Tot softul ăla tâmpit?

 

VEZI VIDEO AICI

Distribuie articolul

You May Also Like