Guvernul PNL va aloca sute de milioane de euro pentru susținerea persoanelor defavorizate din România

Distribuie articolul

Persoanele defavorizate din România vor fi ajutate de stat. Guvernul Orban a aprobat trei inițiative legislative care vizează acordarea de ajutoare financiare și de pachete alimentare și de igienă. În paralel, guvernanții au început să lucreze la portofoliul de proiecte propuse spre finanțare la UE în perioada 2021-2027.

Președintele PNL Galați, George Stângă a prezentat pe Facebook proiectele guvernamentale care au valoarea de 335 de milioane de euro.

„Ce prevăd ordonanțele adoptate în Guvern: 1) asigurarea unui stimulent financiar pentru 38.000 de asistenți sociali și alte categorii de personal din centrele rezidențiale, așa cum primesc deja cadrele medicale implicate în lupta împotriva coronavirus; 2) acordarea de pachete alimentare și de igienă pentru 1.188.000 de români aflați în situații defavorizate sau în risc de sărăcie; 3) în premieră absolută, este prevăzută asigurarea cadrului legislativ pentru pregătirea portofoliului de proiecte pentru următoarea perioadă de programare 2021-2027”, a scris, pe FB, senatorul liberal George Stângă.

Actele normative lansate de Guvern au noutăți și, printre altele, îi vor sprijini pe producătorii români.

„Ordonanța care prevede acordarea începând cu 15 iunie a 1.188.000 de pachete cu hrană și cu produse de igienă prevede o noutate, și anume includerea persoanelor stabilite în așezările informale. Distribuția acestor produse se face de către Instituția Prefectului cu ajutorul reprezentanților fiecărei unități administrativ teritoriale. Guvernul PNL are în vedere și susținerea producătorilor români, astfel încât cele 225 de milioane de euro alocate cumpărării pachetelor vor merge către producătorii români de la care se vor achiziționa 35,6 de tone de făină, 28,5 tone de mălai, 10,7 tone de conserve de vită, 6,2 tone de conserve de porc etc. În total, fiecare pachet alimentar conține 38 de produse și cel de igienă alte 6”, a precizat liderul PNL Galați.

În următorii șapte ani, România va primi de la UE peste 30 de miliarde de euro. Suma a fost negociată de Guvernul Orban cu Comisia Europeană.

Distribuie articolul

You May Also Like