Comitet pentru Situații de Urgență pentru FISURA din cartierul Mazepa

Distribuie articolul

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Galați s-a reunit luni, 8 octombrie, pentru a analiza accidentul de teren produs în vecinătatea blocui R2 din Mazepa. Autoritățile și reprezentanții instituțiilor abilitate vor să afle de ce a apărut fisura în asfalt și dacă situația se poate agrava, punându-i în pericol pe gălățenii care locuiesc în zonă.

Primăria a comandat o expertiză tehnică, aceasta urmând să fie plătită din fondul de rezervă al municipalității.

„Primăria municipiului Galați informează că, luni dimineață, a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, pentru a stabili măsurile care se vor lua în vederea soluționării problemelor de la nivelul solului, în zona blocurilor B8-R2, după ce în perimetrul amintit au apărut fisuri în asfalt…. Pentru se constata cu precizie care sunt cauzele care au condus la apariția acestui fenomen, Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, a dispus demararea în regim de urgență a unei expertize tehnice. Pentru această expertiză banii vor fi alocați din fondul de rezervă. Astfel, vor fi monitorizate fisurile apărute la nivelul solului, vor fi verificate sistemele de preluare a apelor pluviale, rețelele de apă și subsolurile imobilelor din această zonă”, a anunțat Birul de Presă al Primăriei Galați.

Potrivit primelor informații, luni, la fața locului se execută măsurători pentru a se afla dacă este vorba despre o tasare de sol. Marți, în zonă se vor face și foraje pentru stabilirea gradului de umiditate din sol.

În plus, reprezentanții Apă Canal se pregătesc să monteze o conductă provizorie pentru a o înlocui pe cea veche care recent a fost reparată și care ar putea fi vinovată de producerea accidentului de sol.

Fisura de aproximativ 10 metri lungime și de câțiva centimetri lățime a apărut zilele trecute pe o alee asfaltată de lângă imobilul cu 10 etaje din centrul municipiului.

O fisură de mari dimensiuni există și între scările unui bloc cu patru etaje din vecinătate. Gălățenii care stau în zonă sunt îngrijorați, iar autoritățile anunță că vor lua măsuri imediat după finalizarea expertizei tehnice.

Distribuie articolul

You May Also Like