Cincinalul artei plastice la Galați

Distribuie articolul

In Memoriam. Marcel Bejan. ,,Intrăm în cel de-al cincilea an în care, Salonul anual al filialei UAPR din Galați se desfășoară în cadrul Muzeului de Artă Vizuală – o instituție care și-a asumat de mul-tă vreme rolul de promotor al artei contemporane, în primul rând la nivel național, dar și pe plan local.

Arta gălățeană își găsește locul firesc într-un astfel de spațiu iar în acest sens, actuala expoziție oferă o retrospectivă a saloanelor din 2021, re-prezentativă pentru creația plasticienilor membri ai filialei locale a UAPR.


Expoziția de față își propune să evidențieze diversitatea direcțiilor artei contempo-rane locale, dar și să releve semnificaţiile problemelor pe care şi le pun artiştii, marcând preocupările de ordin stilistic, tematic, conceptual ori ideologic ce animă ,,atelierul de creație” al plasticienilor gălățeni, evenimentul oferind, așadar, posibili-tatea descoperirii unor personalităţi şi atitudini artistice variate.


La o privire de ansamblu, simezele Salonului anual gălățean alcătuiesc o imagine echilibrată și, în acelaşi timp, suficient de diversă pentru a proba că, pe fondul unor afinități de viziune şi concepţie plastică, îşi găsesc locul de manifestare maniere, mo-dalități de lucru, stiluri şi opțiuni cu trăsături individuale.


Ca și în cazul saloanelor periodice derulate la Galeria de Artă ,,N. Mantu”, se pot ob-serva, așa cum este firesc, pe lângă o perpetuare a direcțiilor tradițional-consevatoare, a principiilor academice, la câțiva dintre artiștii cu vechime în filială și căutările inovative, propuneri emergente către arta actuală, care funcționează ca re-flexii și reflecții privitoare la timpurile pe care le trăim.
În acest context, se fac remarcate diverse studii de peisaj, printre care unele au ca element central Dunărea, a naturilor statice cu flori și diverse obiecte, dar și a figurii umane sau a reprezentărilor zoomorfe, tratate mai sobru sau urmărite în cheie ex-presionistă, uneori compunând spații cu caracter alegoric.

În paralel, se pot observa investigații ale spațiului și formei, care implică inclusiv recurența unor tipologii for-male, sau ale culorii în care accentul de modernitate venind din simplificare este ne-ostentativ, putându-se de asemenea vedea căutările de integrare a obiectului preex-istent în compoziția plastică.


Suntem îndreptățiți deci, să vorbim despre un filon al ,,unității în diversitate” ce încheagă imaginea unui ansamblu cu profil omogen pe generații de artiști, alcătuit din individualități inconfundabile.


Cea de-a cincea ediție a salonului anual gălățean îi este dedicată de această dată memoriei lui Marcel Bejan, care ne-a părăsit în 2021, un artist de o profundă sensi-bilitate, ce s-a făcut remarcat în peisajul cultural printr-o viziune cu subtile influențe onirice, lăsând în urmă o operă bogată, încărcată de complexe și adânci valențe sprituale.” (Eduard Costandache, curator )


Distribuie articolul

You May Also Like