Consiliul Concurenței „sare” în sprijinul cetățeanului lansând o informare digitală simplificată a Monitorului prețurilor. Astfel, potrivit președintelui autorității de concurență, Bogdan Chirițoiu, se va
Social
ALERTĂ! Pesticide periculoase în fructe și legume
S-a pus în mișcare un plan urgent de controale în piețe, pentru a depista pesticidele periculoase din fructe și legume În urma unei serii
Salarizarea angajaților de la „Protecția Mediului”s-a uniformizat la toate structurile
Angajații Agenției pentru Protecția Mediului Galați au motiv de bucurie, zilele acestea. Potrivit unei informări a structurii centrale, ANPM a transmis în teritoriu următoarele:
Peste 5000 de cereri la Galați, pentru bilete de tratament balnear în 2024
La această dată, Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a înregistrat 5125 cereri, pentru cele 19 serii de trimitere asigurate de CNPP pentru anul 2024.
„Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” în Galați
A debutat „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” – ediția 2024, cu activități dedicate siguranței copiilor. Polițiștii de prevenire, alături de reprezentanții organizațiilor de susținere, au desfășurat
Controale în transportul feroviar, după ce un bărbat a bătut o femeie în tren
Polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au făcut controale în transportul feroviar, în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători, săptămâna trecută, după
„Bursa generală a locurilor de muncă – 2024” în județul Galați
„Bursa generală a locurilor de muncă – 2024” se va desfăşura vineri, 17 mai 2024, începând cu ora 08.45, simultan în următoarele locaţii: Municipiul
Seminarii ANAF în mai pentru completarea și depunerea Declarației unice
Agenția Județeană de Administrare Fiscală Galați reamintește că, în anul 2024, termenul de depunere al Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale
Organizaţia Salvaţi Copiii: Mamele sub 15 ani din Uniunea Europeană provin din România în proporţie de 45%
Aproximativ jumătate (45%) dintre mamele sub 15 ani din Uniunea Europeană provin din România, unde unu din zece nou-născuţi are o mamă minoră, relevă
Administrația, pregătită pentru Operațiunea M.O.V.
Direcția Sanitar-Veterinară și de Siguranță Alimentară Galați ne asigură, într-o primă etapă că, în acest moment, carnea de pui și ouăle din România sunt










