Cât valorează cuvintele unui primar?

Distribuie articolul

Nimic, am fi tentați să spunem, pe bună dreptate, dacă analizăm activitatea edililor locali după 1989. În cele două mandate ale lui Durbacă (1992 – 2000) orașul a fost cuprins de cancerul dughenizării și al garajelor construite oriunde era un petec de teren liber. Boală întreținută sau doar tolerată de toți cei care i-au urmat. În plan economic, dacă în 1990 număram 235.000 de salariați, acum abia dacă mai depășim suta de mii, ca efect în primul rând al distrugerii industriei ușoare.

Și totuși, există și oameni pe cuvintele cărora se pune preț: casa de licitații Artmark vinde miercuri o scrisoare a avocatului Gheorghe C. Robescu, deputat liberal și primar al Galațiului între 1891 – 1892. Suma de la care se pornește este de 40 de euro, aproape cât cartea de vizită a lui Nicolae Titulescu ori cea a celebrului actor Constantin Nottara.

Pentru că istoria locală nu se promovează, un scurt apel la memorie și la arhive: în timpul mandatului de un an și jumătate al lui Robescu, în Galați se negociază introducerea unei rețele de gaz aerian, pe distanța de 50 de km, se construiesc două noi școli de băieți (doar trei aveau până atunci clădiri proprii), se fac demersuri pentru ridicarea unei statui a domnitorului Al. I. Cuza și pentru construirea unui azil de copii. Riscăm o comparație cu ce a inițiat sau finalizat până acum, în același interval de timp, primarul Ionuț Pucheanu? Să nu uităm că la sfârșitul secolului al XIX-lea orașul avea doar 55.000 de locuitori, era de 20 de ori mai mic și nu avea forța economică pe care a avut-o în ultima perioadă.

Fără să știe, gălățenii se bucură în continuare de moștenirea edilului Robescu, mai exact de casa ridicată între 1896 – 1897, după planurile genialului arhitect Ion Mincu. O bijuterie ornamentată cu ceramică smălțuită policrom, declarată monument de arhitectură. Cumpărată de stat în 1945, a fost pe rând sediul Miliției Regionale, Filiala Arhivelor Statului iar din 1981 a devenit Casa Pionierilor. În prezent, găzduiește Palatul Copiilor.

În vreme ce fostul edil ne-a lăsat un palat construit de la zero, pe banii lui, actualul nu e în stare nici măcar să întrețină cu banii noștri ce a primit de la alții: în 2017 a câștigat în instanță Palatul Simion Gheorghiu, clădirea de lângă Muzeul de Istorie ce-și ține tot mai puțini pereți în picioare. Și a declarat că va fi „unul dintre obiectivele sale” până la sfârșitul mandatului. Se vede cât îi valorează vorbele: după un an, în zonă nu s-a întâmplat nimic.

Distribuie articolul

You May Also Like