Canalul colector s-a reparat! Rămâne doar mirosul de rahat

Distribuie articolul

Primăria Galați anunță cu mândrie că lucrările de reabilitare a canalului colector de pe Faleza Inferioară a Dunării au luat sfârșit.

”Această etapă face parte din amplul proiect de reabilitare a accidentului de teren de pe Faleza Superioară (din zona Elice) care a fost derulat de S.C. Servland S.R.L. Galați în asociere cu S.C. Proexrom S.R.L Iași.
În urma unei expertize s-a constatat că apele provenite din ploi, din canalizări, dar și din pânză freatică, în timp, au săpat și au dat naștere unor caverne pe lângă canalul colector. Lucrările efectuate acum au remediat aceste probleme, astfel încât apele să se retragă fără să mai afecteze structura de rezistență a drumului”, explică Primăria într-un comunicat de presă.

Valoarea contractului este de 4.129.497 lei, fără T.V.A.

În prezent se lucrează la aducerea la starea inițială a terenului care a fost afectat de lucrări, iar în mai puțin de două săptămâni constructorul dă asigurări că se va circula normal și pe Faleza Inferioară.

Distribuie articolul

You May Also Like