Căldura gălățenilor, o nebuloasă totală cu perspective extrem de scumpe

Distribuie articolul

În pragul iernii, Primăria Galați are parte mai degrabă de întrebări în loc să ofere răspunsuri în ceea ce privește sistemul centralizat de termoficare: de ce are datorii neachitate față de Electrocentrale dar mai ales cât vor plăti oamenii pentru căldură și de ce, în condițiile în care prețul gigacaloriei în punctul termic e de trei – patru ori mai mic față de cel vehiculat pe piață.

În noua iarnă, Primăria Galați se pregătește să intre cu datorii vechi: 1,5 milioane de lei restanță față de Electrocentrale, pentru agentul termic furnizat în cursul intervalului rece trecut. Cea mai mare problemă este însă noul preț cu care sunt amenințați gălățenii.

”Nu înțeleg cum s-a ajuns la 700 de lei per gigacalorie. În această dimineață am discutat cu cei din conducerea Electrocentrale și mi-au spus că prețul gigacaloriei livrat de ei până la punctul termic, acolo de unde este treaba Calorgal să-l distribuie către fiecare utilizator, este de doar 200 de lei”, a declarat astăzi senatorul liberal George Stângă.

Conform acestuia, reprezentanții Electrocentrale au trimis către Primăria Galați un draft pentru conractul de furnizare a energiei termice pentru iarna acestui an, dar el zace în sertarele primăriei, dat fiind că până la ora actuală nu a fost primit niciun răspuns oficial.

Mai mult, nici până astăzi nu este trecută pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local, ce va avea loc peste două săptămâni, problema prețului subvenției gigacaloriei. Aceasta ar trebui să fie inițiată de specialiștii primăriei, care să propună și să motiveze un buget pentru subvenții.

”Licitația pentru cele 20 de puncte termice care ar urma să fie modernizate a fost finalizată la începutul acestei luni, s-au început lucrările în cel mult două-trei puncte termice și cu siguranță nu vor fi finalizate până atunci când, în conformitate cu prevederile legale, cei arondați lor vor trebui să primească agent termic”, susține Stângă.

Acesta a solicitat Primăriei Galați să stabilească urgent nivelul subvenției și să anunțe care este stadiul lucrărilor la centralele de cartier, astfel încât gălățenii să știe la ce se pot aștepta în privința încălzirii termice.

Distribuie articolul

You May Also Like